5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.12.2012

Cât se fură din banii asigurătorilor, fermierii români descoperă "hedgingul agricol" şi cum exportăm buşteni şi grâu, importăm hârtie şi biscuiţi. Citeşte pe larg revista presei din 4 decembrie
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 06:02
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 4.12.2012

Capital: Cât se fură din banii asigurătorilor? Frauda este imensă. Două din zece despăgubiri auto plătite de societăţile de asigurare sunt daune mincinoase. Fenomenul este în creştere, iar frauda totală a atins, se vorbeşte în piaţă, suma de 100 de milioane de euro. Nimeni nu ştie exact dimensiunea fraudei în asigurări, din simplul motiv că, până acum, nimeni nu a realizat un studiu complet asupra fenomenului. Sau, dacă există, acest studiu nu a fost făcut public. Un lucru este însă cert: fenomenul ia amploare, iar acest lucru a fost confirmat pentru Capital chiar de către reprezentanţii unor societăţi importante de asigurare.

Agrointel: Românii descoperă cea mai sigură cultură agricolă: „hedging-ul”. Un fermier din Tulcea spune că ploile din ultima perioadă i-au salvat culturile de toamnă, care acum arată destul de bine. Recunoaşte, însă, că a fost un risc asumat, mai ales după seceta din vară. Cum să supravieţuieşti în agricultură când riscurile sunt peste tot? Teoria spune că ele se pot echilibra reciproc atunci când culturile sunt diversificate corect: când una e compromisă, alta aduce profituri neaşteptate. În termeni financiari se numeşte hedging şi se concretizează în asigurarea contra fluctuaţiilor de preţ.

ZF: Surpriza statisticii: sărbătorile de iarnă aduc câştiguri pe bursă în trei luni cât într-un an. Investitorii sunt cuprinşi în lunile de iarnă de aceeaşi frenezie la cumpărare ca şi clienţii supermarketurilor. Statisticile de la bursa de la Bucureşti arată că decembrie, ianuarie şi februarie sunt lunile care au adus din 1997 şi până în prezent printre cele mai mari câştiguri lunare, în medie de 2,3%, 6,9% şi 2,2%. Randamentele care s-au obţinut în medie în aceste trei luni de iarnă pe bursă sunt atât de ridicate încât dacă un investitor le ignora în ultimii 15 ani şi investea în restul celor nouă luni din martie până în noiembrie mai mult pierdea bani pe bursă, arată analiza ZF. În ultimii trei ani, câştigul mediu din ianuarie s-a cifrat la 9,5%, iar cel din perioada decembrie – februarie a fost de 16,5%.

Adevărul: Exportăm buşteni şi grâu, importăm hârtie şi biscuiţi. România încă n-a renunţat la exporturile de materii prime brute sau semiprelucrate, în schimb importă produse finite cu valoare adăugată tot mai mare, arată un studiu al Consiliului Fiscal. România dispune de suficiente capacităţi de procesare industrială, dar materia primă brută, în stare neprelucrată sau procesată sumar, pleacă la export; de cealaltă parte, importurile noastre sunt tot mai sofisticate şi ocupă, practic, piaţa produselor locale.

ZF: Un antreprenor din telecom aduce numărul cu mai multe SIM-uri. Operatorul virtual de telefonie mobilă Enigma Systems, care va fi lansat anul viitor pe piaţa locală, se va lupta să „fure” clienţi de la jucători precum Orange, Vodafone sau Cosmote oferindu-le servicii noi, precum posibilitatea de a avea acelaşi număr de mobil pe mai multe cartele sim, a declarat pentru ZF Mihai Eftimie, proprietarul companiei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...