Iranul anunţă capturarea unui avion american fără pilot în spaţiul său aerian la Golful Persic

Iranul a "capturat" recent un avion american de observaţie fără pilot în spaţiul său aerian, la Golful Persic, au anunţat marţi într-un comunicat Gardienii Revoluţiei, relatează AFP.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 09:41
Iranul anunţă capturarea unui avion american fără pilot în spaţiul său aerian la Golful Persic

„Un avion american fără pilot care survola regiunea Golfului Persic, cu scopul de a identifica şi colecta informaţii, a fost (…) capturat zilele trecute cu ajutorul unui sistem de control aparţinând forţelor maritime ale Gardienilor Revoluţiei imediat după ce a pătruns în spaţiul aerian” al Iranului, se arată în comunicatul Gardienilor Revoluţiei, postat pe site-ul lor Sepahnews.ir.

În comunicat nu se precizează unde şi nici în ce condiţii s-a desfăşurat această „capturare”.

Comandantul forţelor maritime Pasdaran, amiralul Ali Fadavi, a precizat că este vorba despre un avion fără pilot de mici dimensiuni, de tip „ScanEagle”. „Acest tip de avion fără pilot este lansat de la bordul unor nave” de război americane, a declarat el.

Este a doua oară în decurs de un an când Teheranul anunţă că a preluat controlul asupra unui avion american fără pilot care survolează teritoriul iranian. În decembrie 2011, forţele iraniene au reuşit să intercepteze şi să efectueze manevre de aterizare a unui avion american fără pilot de mari dimensiuni, care operează la distanţă şi altitudine mari, de tip RQ-170 Sentinel, care efectua o misiune de spionaj în estul Iranului.

Mult mai mic, avionul de tip ScanEagle, cu o anvergură de trei metri, este un avion tactic de observare fără pilot cu o rază de acţiune de aproximativ 100 de kilometri, capabil să zboare timp de aproximativ 20 de ore, potrivit fabricantului său, Boeing.

Avioane iraniene au deschis focul, la 1 noiembrie, asupra unui avion american fără pilot de tip MQ1, acuzat de către Teheran că a pătruns în spaţiul său aerian în cadrul unei misiuni de observare asupra zonei de coastă de la Bushehr, la Golf, unde se află terminalul petrolier Khang şi singura centrală nucleară iraniană.

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin ...
Ministrul portughez de Externe, Paulo Rangel (foto), a afirmat vineri că ţara sa îşi va respecta obligaţiile faţă de Curtea Penală Internaţională (CPI), dacă va fi cazul, după ce joi......
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul ...
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...