Principalele riscuri politice de urmărit în România – Reuters

România se luptă să iasă dintr-o profundă recesiune după ce a aplicat măsurile de austeritate cerute de programul de asistenţă al Fondului Monetar Internaţional, notează luni Reuters, într-un comentariu referitor la principalele riscuri politice de urmărit în această ţară.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 09:57
Principalele riscuri politice de urmărit în România - Reuters

România, ţară unde aproape 3% din populaţie trăieşte cu 40 de dolari sau mai puţin pe lună, a avut cea mai mare rată de creştere economică din Uniunea Europeană până la criza pieţei imobiliare şi de credit din 2008.

Principalele riscuri politice pentru România sunt, în viziunea agenţiei de presă menţionate, următoarele:

ALEGERI

Premierul social-democrat Victor Ponta, angajat într-o dispută înverşunată cu preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu, este favorit la câştigarea alegerilor parlamentare de la 9 decembrie, însă ar fi posibil să nu obţină majoritatea, ceea ce ar crea îndoieli cu privire la politici şi ar afecta pieţele.

Băsescu va fi cel care va desemna primul ministru şi ar putea să nominalizeze pe altcineva din USL, într-o încercare de a scinda alianţa, sau să îi ceară cuiva dintre propriii aliaţi de dreapta să încerce să formeze o coaliţie.

Ce este de urmărit:

– Câte mandate va obţine USL. Scorurile din sondaje sunt în majoritate de peste 50%, iar sistemul electoral favorizează partidele mari, însă în România sondajele s-au dovedit adesea inexacte.

Un parlament divizat sau o dispută cu privire la cine va fi viitorul prim-ministru ar putea lăsa ţara fără guvernare timp de săptămâni, ar putea ridica îndoieli cu privire la acordul cu FMI care măreşte încrederea investitorilor şi ar putea trimite pe o pantă descendentă moneda leu, datoria publică şi valoarea acţiunilor.

SPRIJINUL FMI

România a respectat condiţiile acordului cu FMI, aplicând măsuri impopulare, şi se află pe cale de a reduce deficitul bugetar la 3% din PIB în 2012.

USL şi principalul său rival, ARD, au promis să încheie un nou acord cu FMI – după ce actualul acord de 5 miliarde de euro va expira la începutul lui 2013 -, ceea ce înseamnă un angajament important pentru a menţine încrederea investitorilor.

Ce este de urmărit:

– Dacă alegerile vor provoca incertitudini considerabile cu privire la politici. FMI şi-a exprimat deja preocuparea faţă de eşecul României de a realiza reforme pe termen lung, precum privatizarea companiilor de stat şi liberalizarea pieţei de energie.

ZONA EURO

Consumul intern rămâne scăzut, iar economia stagnează. România rămâne deosebit de vulnerabilă la evoluţiile din zona euro, principalul său partener comercial.

Băncile greceşti controlează aproximativ o şesime din întregul sistem bancar din România, iar îngrijorările privind impactul crizei regionale a datoriilor a adăugat presiune asupra leului şi a mărit costurile la care sunt asigurate obligaţiunile suverane.

Ce este de urmărit:

Dacă băncile-mamă din zona euro taie liniile de creditare. Analiştii afirmă că guvernul şi Banca Naţională au resursele necesare pentru a umple golul, dar aceasta ar pune presiune pe preţurile activelor.

FORŢA DE MUNCĂ REDUSĂ

Cea mai mare provocare pe termen lung a României este stoparea fluxului său de forţă de muncă, adesea tânără, spre ţări europene mai bogate. Datele recensământului au arătat că populaţia ţării a scăzut cu 12 procente în ultimul deceniu, la circa 19 milioane de locuitori.

Există doar în jur de 5 milioane de angajaţi plătitori de impozite, restul fiind mai ales pensionari, copii, agricultori de subzistenţă şi persoane care lucrează la negru. Sectorul de stat ineficient şi supradimensionat, cu aproape o pătrime din totalul salariaţilor, este şi o cale de drenare a finanţelor publice.

Ce este de urmărit:

– România are nevoie urgentă de mai multe investiţii străine, care în 2011 au fost de numai 1,9 miliarde de euro. Trebuie să reducă birocraţia şi corupţia, să încurajeze băncile să acorde credite persoanelor care vor să înfiinţeze firme mici, dacă doreşte să dezamorseze o bombă cu ceas demografică.

CORUPŢIA

Încarcerarea fostului prim-ministru Adrian Năstase, un aliat al lui Ponta, pentru corupţie a trimis un semnal că România abordează cu seriozitate problema corupţiei larg răspândite.

Ce este de urmărit:

– Victor Ponta i-a luat apărarea lui Năstase după condamnarea acestuia, iar guvernului său îi rămâne încă să demonstreze cât este de decis să menţină presiune asupra oficialilor corupţi. Câţiva deputaţi din partidul său sunt anchetaţi în prezent pentru corupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care protestau față de adoptarea unei legi controversate
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care ...
Statele Unite au anunţat luni un nou set de sancţiuni care îi vizează pe oficialii georgieni acuzaţi de reprimarea manifestaţiilor contra unei legi controversate referitoare la ''influenţa......
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 la 7,2 miliarde de euro
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 ...
În 2023, veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, adică ...
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan anunță că lansează în România noul brand global de mobilitate, Ayvens, care unește cele ...
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
102.142 de lei/MWh. Acesta a fost prețul din piața de echilibrare de energie electrică de la București, de azi, 16 septembrie, ...