Clasamentul corupţiei în 2012: România, mai coruptă decât Ghana şi Lesotho. Vezi topul

România ocupă locul 66 în clasamentul Transparency International pe anul 2012 privind percepţia corupţiei, obţinând un scor de 44, fiind la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul şi în urcare cu nouă poziţii faţă de anul precedent.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 08:45
Clasamentul corupţiei în 2012: România, mai coruptă decât Ghana şi Lesotho. Vezi topul

În 2011, România a ocupat locul 75 în clasamentul Transparency International, la egalitate cu China şi în coborâre cu şase poziţii faţă de 2010. În 2010, România ocupa locul 69 în clasament, cu 3,7 puncte şi locul 25 între cele 27 de state membre UE, în urma sa fiind Bulgaria (3,6 puncte) şi Grecia (3,5 puncte). În cadrul UE, România devansa în 2011 Grecia (locul 80 cu 3,4 puncte) şi Bulgaria (locul 86 cu 3,3 puncte).

Potrivit clasamentului Transparency 2012 la nivel global, România este la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul, fiind devansată de Croaţia şi Slovacia (ex aequo, pe locul 62, cu un scor de 46).

Chiar înaintea României, la egalitate, pe locul 64, se află Ghana şi Lesotho (cu un scor de 45). Ea este urmată de Brazilia, Macedonia şi Africa de Sud (la egalitate pe locul 69, cu un scor de 43).

Republica Moldova a coborât 18 locuri şi se situează pe poziţia 94, cu un scor de 36, la egalitate cu Grecia, alături de alte şase state, şi anume Benin, Columbia, Djibuti, India, Mongolia şi Senegal.

Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă împart prima poziţie în rândul ţărilor celor mai „necorupte”, cu scoruri de peste 90. La cealaltă extremă a clasamentului, Afganistanul, Coreea de Nord şi Somalia ocupă împreună ultimul loc (174), fiind percepute drept cele mai corupte ţări din lume.

Două treimi dintre cele 176 de ţări evaluate obţin scoruri sub 50 de puncte. Potrivit Transparency International, această situaţie de fapt „demonstrează că este necesar ca instituţiile publice să fie mai transparente”.

Corupţia continuă să facă ravagii în zona euro, scrie Transparency International în raportul pe 2012

 Corupţia continuă să facă ravagii în lume şi afectează, în zona euro, ţările cele mai afectate de criză, şi anume Grecia şi Italia, a căror poziţie se deteriorează, anunţă Transparency International (TI) în raportul său anual publicat miercuri, relatează AFP.

„Corupţia continuă să facă ravagii în societăţi din întreaga lume”, constată organizaţia, subliniind asupra unui nivel „dezamăgitor” al corupţiei în zona euro, „în ţările cele mai afectate” de criza economică şi financiară, se arată într-un comunicat.

Transparency International realizează un clasament pe o scară de la zero (nivelul cel mai puternic al corupţiei percepute) la 100 (nivelul cel mai scăzut al corupţiei percepute).

În acest an, Italia şi Grecia se clasează pe locurile 72 şi, respectiv, 94, obţinând doar 42 şi, respectiv, 36 de puncte. Italia pierde trei locuri, iar Grecia 14, în comparaţie cu clasamentul anterior, anunţă Transparency, cu sediul la Berlin.

Italia afişează, astfel, un nivel echivalent cu cel al Tunisiei (41 de puncte), în timp ce Grecia se află la egalitate cu Columbia.

Între ţările afectate recent de criza datoriilor, Irlanda (pe locul 25), Spania (30) şi Potrugalia (33) obţin scoruri mai mari de 60 de puncte.

Mai puţin afectate de criză, Germania se clasează pe poziţia 13, iar Franţa pe locul 22, cu note de peste 70.

Transparency recomandă din nou Uniunii Europene (UE) „să accentueze eforturile privind prevenirea corupţiei în cadrul instituţiilor publice”.

Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă împart prima poziţie în rândul ţărilor celor mai „necorupte”, cu scoruri de peste 90. Japonia şi Marea Britanie se clasează ex aequo pe locul 17, fiind urmate de Statele Unite, pe poziţia a 19-a.

Majoritatea ţărilor afectate de „primăvara arabă” au scoruri inferioare sau care depăşesc cu puţin 40. Afganistanul, Coreea de Nord şi Somalia ocupă, la egalitate, ultimul loc din clasament (174), cu doar opt puncte fiecare.

Rusia, care ocupă poziţia 133, cu un scor de 28 de puncte, se află în continuare printre cele mai corupte ţări din lume, potrivit Transparency International, dar înregistrează din nou o uşoară ameliorare în clasament, situându-se cu zece locuri mai bine decât în raportul din 2011.

Două treimi dintre cele 176 de ţări evaluate obţin scoruri sub 50 de puncte. Potrivit organizaţiei, această situaţie de fapt „demonstrează că este necesar ca instituţiile publice să fie mai transparente”.

Pentru a realiza acest clasament, care reflectă exclusiv percepţia corupţiei, această organizaţie nonguvernamentală (ONG) se bazează pe date colectate de către 13 instituţii internaţionale, între care Banca Mondială (BM), bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial (FEM).

„După un an în cursul căruia lupta împotriva corupţiei a fost privilegiată, aşteptăm ca guvernele să îşi înăsprească poziţia faţă de abuzurile de putere”, a declarat Huguette Labelle, preşedinta ONG-ului, citată în comunicat.

1. Danemarca 90
1. Finlanda 90
1. Noua Zeelandă 90
4. Suedia 88
5. Singapore 87
6. Elveţia 86
7. Australia 85
7. Norvegia 85
9. Canada 84
9. Olanda 84
11. Islanda 82
12. Luxembourg 80
13. Germania 79
14. Hong Kong 77
15. Barbados 76

160. Republica Democratică Congo 21
160. Laos 21
160. Libia 21
163. Guineea Ecuatorială 20
163. Zimbabwe 20
165. Burundi 19
165. Ciad 19
165. Haiti 19
165. Venezuela 19
169. Irak 18
170. Turkmenistan 17
170. Uzbekistan 17
172. Myanmar 15
173. Sudan 13
174. Afghanistan 8
174. Coreea de Nord 8
174. Somalia 8

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...