Final de Prima Casă? Cât de scumpe sunt creditele standard

În ultimii ani, piaţa creditelor ipotecare s-a bazat în cea mai mare parte pe programul cu garanţii guvernamentale Prima Casă. 77.000 de români cu familiile aferente au luat credite de peste 3 miliarde de euro prin acest program pentru achiziţia unei locuinţe. Nu se ştie încă dacă va mai exista şi Prima Casă 5, iar cel mai mare creditor şi-a făcut planuri pentru 2013 fără acest program.
Economica.net - Dum, 09 dec. 2012, 22:00
Final de Prima Casă? Cât de scumpe sunt creditele standard

Actuala putere a promis în programul electoral că va continua programul Prima Casă, ajuns la cea de-a patra ediţie.

În afară de menţiunea din broşura de promisiuni, despre Prima Casă 5 nu s-a pomenit nimic în această campanie electorală, deşi a fost mereu un subiect cu priză la electorat. Dobânzile sub piaţă şi avansul de doar 5% au permis multora care nu s-ar fi calificat la un credit standard să îşi cumpere o locuinţă.

De cealaltă parte, piaţa imobiliară a fost ajutată la nivelul preţurilor – mai exact scăderea acestora a fost temperată -, mai ales că cele mai multe dintre locuinţele vândute sunt apartamente vechi, şi băncile au avut ce să crediteze cu risc subvenţionat.

Incertitudinea privind viitorul programului îi face pe cei de la BCR să declare că lucrează cu scenariul că în 2013 nu va exista Prima Casă 5.

„Cred că Prima Casă a fost un program bun pentru piaţă, venit la un moment la care era nevoie. Mulţi oameni care nu ar fi avut altfel acces la credit au luat împrumut prin Prima Casă. Dar vine momentul în care piaţa trebuie să se descurce şi singură”, a declarat Andrew Gerber, Director Executiv Produse Retail Banca Comerciala Romana, care adaugă că banca „lucrează în acest moment cu prezumţia că va împrumuta fără Prima Casă la anul”.

Adrian Jantea, director promovare şi distribuţie BRD, a doua cea mai mare bancă după creditele acordate prin Prima Casă, declara recent pentru ZF că, având în vedere succesul înregistrat de Prima Casă în ultimii trei ani, statul ar putea decide să continue programul şi anul viitor.

Cu cât sunt mai mari costurile creditelor standard?

În cazul creditelor în lei de la BCR diferenţa de dobândă este mică între Prima Casă şi creditul standard (0,3 pucte procentuale), asta în cazul în care cel care ia creditul îşi încasează salariul la BCR şi dispune de un avans consistent de 35%.

În condiţiile unui avans de 25%, dobânda creşte cu un punct pentru creditul standard.

La un credit de 181.800 de lei pe 30 de ani, sumă echivalentă a 40.000 de euro, cu o dobândă anuală efectivă de 10,8%, rata lunară este de 1.637 de lei şi totalul de plată este de 590.000 de lei.
În cazul creditului Prima Casă în lei, marja de dobândă este plafonată la 2,5%. DAE la împrumutul de mai sus este de 9,67%, rata lunară este de 1.435 de lei şi suma totală plătibilă de 535.230 de lei.

La aceeaşi sumă împrumutată, rata la creditul standard este cu 200 de lei mai mare, iar suma totală plătibilă este cu aproape 55.000 de lei mai mare.

Cea mai mare diferenţă, la creditele în euro

În cazul creditelor în euro, oferta standard de la BRD vine cu o DAE 6,92%. La un împrumut de 40.000 de euro pe 30 de ani, rata lunară este de 270 de euro (1.227 lei) şi totalul de plată este de aproape 90.000 de euro. Pentru Prima Casă, DAE este de 4,75% şi rata lunară este de 195 de euro (886 de lei), semnificativ mai scăzută decât în cazul creditului standard (diferenţă de 340 de lei). Suma totală de plată este de 72.000 de euro.

În cazul creditelor prin Prima Casă, împrumutaţii plătesc şi un comision anual de 0,49% către Fondul de Garantare pentru jumătate din suma împrumutată. La primul exemplu, acesta totalizează 6.500 de lei, la cel de-al doilea, 1.400 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...