Bulgaria nu anticipează o decizie privind aderarea la Schengen înainte de martie

O decizie politică privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen nu va fi adoptată mai devreme de martie 2013, a apreciat ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov la Bruxelles, relatează site-ul Novinite.com.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 07:38
Bulgaria nu anticipează o decizie privind aderarea la Schengen înainte de martie

Ţvetanov, care se află la Bruxelles pentru a participa la o ultimă reuniune a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne organizată în mandatul preşedinţiei cipriote a Uniunii Europene (UE), a apreciat că o aderare a Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie nu va fi luată în discuţie din cauza lipsei unor progrese „suficiente” de la ultima întâlnire, în octombrie.

Ministrul a declarat pentru corespondentul postului naţional bulgar de radio (BNR) că prima reuniune ordinară a Consiliului în mandatul Irlandei la preşedinţia UE a fost programată în martie 2013.

El a refuzat să citeze termene concrete înaintea publicării unui raport al Comisiei Europene (CE) privind situaţia din România în cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV).

Ţvetanov a declarat că nu se aşteaptă la o abordare a subiectului în cadrul unei reuniuni ministeriale informale, prevăzută în ianuarie 2013, în mandatul Irlandei, adăugând că o asemenea decizie nu este luată în cadrul unei reuniuni informale.

„Sper că subiectul Schengen va fi pus pe agenda primei reuniuni organizate sub preşedinţia Irlandei (la UE). Sper că Olanda îşi va schimba poziţia şi sper şi doresc ca raportul privind România să fie pozitiv, un lucru care va permite deschiderea unei perspective în vederea unei decizii politice”, a declarat ministrul bulgar de Interne.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul neagă categoric informația că ar fi avut loc o întâlnire între un diplomat iranian și miliardarul Elon Musk
Teheranul neagă categoric informația că ar fi avut loc o întâlnire între un diplomat iranian și miliardarul Elon Musk
Iranul a negat "categoric" sâmbătă orice întâlnire între omul de afaceri american Elon Musk şi ambasadorul său la ONU şi şi-a exprimat "surpriza" faţă de mediatizarea chestiunii, potrivit......
Promisiuni fără acoperire? Patru giganți energetici, TotalEnergies, BP, Shell și Equinor au anunțat ca vor investi 500 mil. euro pentru producția energie ieftină
Promisiuni fără acoperire? Patru giganți energetici, TotalEnergies, BP, Shell și Equinor au anunțat ca vor investi 500 ...
Giganții din petrol și gaze TotalEnergies, BP, Shell și Equinor au promis vineri să investească 500 de milioane de dolari ...
Rezultate finale la alegerile parlamentare din Georgia. Partidul de guvernământ Visul Georgian a câștigat scrutinul cu 53,93% din voturi
Rezultate finale la alegerile parlamentare din Georgia. Partidul de guvernământ Visul Georgian a câștigat scrutinul cu ...
Rezultatele finale ale controversatelor alegeri legislative desfăşurate la sfârşitul lunii octombrie în Georgia au confirmat ...
Burduja: Am reuşit să salvăm peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului. De acum, responsabilitatea pentru implementarea ajutorului de stat revine angajaților CEVJ
Burduja: Am reuşit să salvăm peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului. De acum, responsabilitatea pentru implementarea ...
Ministerul Energiei salută decizia Comisiei Europene de autorizare a unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de ...