Imperiul lui Nelu Iordache se prăbuşeşte: Romstrade a intrat în insolvenţă

Două dintre firmele omului de afaceri Nelu Iordache au intrat în insolvenţă: compania de taxi aerian Romstrade Logistic Expres SRL şi chiar Romstrade SRL, cunoscuta firmă de construcţii de autostrăzi.
Cristina Şomănescu - mar, 11 dec. 2012, 11:58
Imperiul lui Nelu Iordache se prăbuşeşte: Romstrade a intrat în insolvenţă

Tribunalul Giurgiu a decis ieri deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva SC Romstrade SRL şi împotriva Romstrade Logistic Expres SRL. 

Tribunalul Giurgiu a numit administrator judiciar provizoriu în ambele cazuri (până la data primei adunări a creditorilor) societatea profesională Casa de Insolvenţă Transilvania – Filiala Bucureşti SRPL, cu o retribuţie de 3000 lei de lei pe lună, exclusiv TVA care va fi achitată din averea debitorului.

Deciziile Tribunalului Giurgiu sunt definitive, cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare şi pot fi consultate aici şi aici.

Prăbuşirea firmei de taxi aerian Romstrade Logistic Expres SRL

Tribunalul Giurgiu a deschis ieri procedura generală a insolvenţei împotriva firmei de taxi aerian deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, Romstrade Logistic Expres SRL, la cererea creditoarei SC DHL Internaţional România SRL.
Tribunalul Giurgiu ridică în totalitate dreptul de administrare al debitorului (Romstrade Logistic Expres SRL ), odată cu desemnarea administratorului judiciar.

Tribunalul Giurgiu dă dispoziţie tuturor băncilor la care Romstrade Logistic Expres SRL are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordin al judecătorului sindic (adică judecătorul care pronunță și judecă hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență) sau administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenind administratorului judiciar.

Tribunalul mai obligă debitoarea (Romstrade Logistic Expres SRL) să pună la dispoziţia administratorului judiciar (Casa de Insolvenţă Transilvania) informaţiile cu privire la activitatea firmei, precum şi lista transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.

Prăbuşirea firmei de construcţii Romstrade SRL

Tot ieri, Tribunalul Giurgiu a decis deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva SC Romstrade SRL, firmă deţinută de Nelu Iordache, la cererea formulată de creditoarea SC Agroindustrial Construct SRL. Puteţi consulta aici decizia Tribunalului Giurgiu.

Tribunalul Giurgiu a fixat termen-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii Romstrade şi Romstrade Logistic Expres SRL 25 ianuarie 2013. 

Tribunalul a fixat în cele două dosare 25 martie 2013 ca termen în primele şedinţe publice.

Omul de afaceri Nelu Iordache, creditat cu o avere de 70-75 de milioane de euro, este cercetat penal. Tribunalul Bucureşti a decis, în 2 decembrie, arestarea sa preventivă pentru 29 de zile, la propunerea procurorilor DNA care îl cercetează pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani.

Puteţi citi aici, în detaliu, cum au evoluat afacerile lui Nelu Iordache, care a fost, la un moment dat, cel mai important asfaltator din România.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...