Berlusconi: Diferenţa mare dintre dobânzile Italiei şi cele ale Germaniei este o escrocherie

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, care vrea să revină la putere pentru un al şaselea mandat, a afirmat într-un interviu că indicele privind diferenţa dintre dobânzile datoriei de stat a Italiei şi cele ale Germaniei este o escrocherie, iar economia mergea mai bine înainte de demisia sa.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 18:09
Berlusconi: Diferenţa mare dintre dobânzile Italiei şi cele ale Germaniei este o escrocherie

Berlusconi a demisionat anul trecut din funcţia de premier, după ce costurile de finanţare ale Italiei au urcat la recorduri istorice pe fondul temerilor investitorilor de pe pieţele financiare privind gradul ridicat de îndatorare al Italiei şi stagnarea prelungită a economiei.

După demisia sa a fost instalat un guvern de tehnocraţi condus de Mario Monti, actualul premier, susţinut în parlament tot de partidul lui Berlusconi.

„Guvernul Monti a urmat politica centrată pe Germania, pe care Europa a încercat să o impună altor state şi care a produs o criză mult mai rea decât pe timpul când eram noi la putere”, a declarat Berlusconi (76 de ani) într-un interviu difuzat marţi de Canale 5, unul dintre posturile de televiziune deţinute de grupul Mediaset, controlat de fostul premier.

Berlusconi a afirmat că atenţia excesivă acordată diferenţei dintre randamentele obligaţiunilor italiene şi cele ale titlurilor germane cu maturitate similară a fost unul dintre motivele folosite cu un an în urmă pentru răsturnarea guvernului său. Spread-ul a atins maximul istoric de 5,756 puncte procentuale (575,6 puncte de bază) pe 9 noiembrie 2011, Berlusconi anunţându-şi câteva zile mai târziu demisia şi sprijinirea unui guvern de tehnocraţi.

„Nu ar trebui să mai vorbim despre această escrocherie. Înainte nu vorbeam deloc despre asta. De ce contează? A fost folosită pentru a încerca răsturnarea unui guvern cu majoritate, votat de italieni. În spatele crizei a fost o strategie germană”, a spus fostul premier.

Berlusconi şi-a ascuţit retorica anti-europeană după ce a anunţat că îşi retrage susţinerea pentru Cabinetul Monti şi că va încerca să obţină un nou mandat de premier, al şaselea. Monti şi-a anunţat intenţia de a demisiona, din moment ce nu mai are susţinere parlamentară.

Diferenţa dintre costurile de finanţare ale Italiei şi cele ale Germaniei, sau prima de risc, a crescut cu 0,4 puncte procentuale în ultima săptămână, la 3,42 puncte procentuale, din cauza incertitudinii generate de revenirea lui Berlusconi în centrul atenţiei.

Randamentul obligaţiunilor de stat italiene cu maturitatea la 10 ani este marţi de 4,75%, în scădere uşoară după ce a crescut puternic luni, cu aproape 0,3 puncte procentuale, în prima zi de tranzacţionare după ce Monti a anunţat că intenţionează să demisioneze.

Datoria de stat a Italiei este de peste 126% din PIB, costul anual asociat acesteia fiind de aproximativ 5% din PIB. Trezoreria de la Roma va trebui să atragă anul viitor de pe pieţe peste 400 miliarde euro pentru a acoperi datoriile ajunse la scadenţă şi pentru a finanţa deficitul bugetar.

Monti a declarat sâmbătă că îşi va depunde demisia după aprobarea bugetului pe 2013. Liderii Senatului au programat votul pentru 18 decembrie, Camera Deputaţilor urmând să voteze în zilele ce vor urma. Preşedintele Giorgio Napolitano va dizolva apoi Parlamentul, iar Monti va rămâne premier interimar pentru a organiza alegeri generale.

Ministrul de Interne Anna Maria Cancellieri a declarat luni că alegerile ar putea fi convocate pe 17 sau 24 februarie.

Potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de institutul SWG, partidul lui Berlusconi, Il Popolo della Libertà, ar obţine mai puţin de 14% în alegerile generale. Formaţiunea de centru-dreapta încearcă însă să-şi crească şansele prin încheierea unor alianţe şi şi-ar putea schimba denumirea înaintea votului.

„Il Popolo della Libertà este un nume frumos, dar toată lumea foloseşte «PDL», un acronim care nu transmite nicio emoţie”, se plânge fostul premier.

Te-ar mai putea interesa și
Reduceri de Sărbători la Garmin Romania: peste 80 produse cu discounturi de până la 46%
Reduceri de Sărbători la Garmin Romania: peste 80 produse cu discounturi de până la 46%
Între 15 noiembrie și 27 decembrie, Garmin susține shopping-ul de cadouri smart cu o campanie de Reduceri de Sărbători. Discount-urile de până la 46% se aplică la o gamă variată de......
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce
Compania Antibiotice a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de de 87,9 milioane lei, în creştere ...
Legea pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 a fost promulgată de Iohannis
Legea pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 a fost promulgată de Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind achiziţionarea a 32 de avioane F-35.
Autostrada Moldova – Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri, anunţă Ciolacu
Autostrada Moldova – Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri, anunţă Ciolacu
Două loturi ale Autostrăzii A7, între Buzău şi Râmnicu Sărat, vor fi deschise circulaţiei în data de 20 noiembrie, ...