Întârzieri de aproximativ o oră la decolarea şi aterizarea unor aeronave pe Aeroportul Otopeni

Mai multe aeronave au decolat sau au aterizat pe Aeroportul Otopeni cu întârzieri de aproximativ o oră, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată din cauza vremii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 07:33
Întârzieri de aproximativ o oră la decolarea şi aterizarea unor aeronave pe Aeroportul Otopeni

„Nu avem curse anulate, sunt doar câteva situaţii ivite din cauza condiţiilor meteo nefavorabile”, a spus Valentin Iordache.

El a precizat că o cursă de la Oradea nu a mai ajuns miercuri dimineaţă pe Aeroportul Otopeni întrucât aeronava care trebuia să ajungă marţi seară acolo a fost dirijată spre Timişoara, de unde va reveni în Bucureşti fără pasageri. Pasagerii de la Oradea vor fi aduşi la Bucureşti cu o altă aeronavă.

O cursă de la Iaşi care urma să ajungă în Capitală la ora 7.10 nu a mai decolat întrucât s-a constatat o defecţiune la un senzor al aparatului de zbor. Pasagerii au fost coborâţi din aeronavă şi ar putea pleca spre Bucureşti cu următoarea cursă.

Iordache a precizat că se fac operţiuni de degivrare pe toate aeroporturile, acestea fiind motivul pentru care zborurile au întârzieri atât la decolare cât şi la aterizare.

„Plecând cu oarecare întârziere, desigur că ajung cu întârziere la destinaţie, chiar dacă de multe ori pe durata zborului se recuperează din timp”, a spus Iordache.

Jumătatea de sud a ţării şi Moldova sunt până miercuri, la ora 12.00, sub cod galben de ninsori abundente şi viscol.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...