În această scrisoare, Ministerul german de Finanţe precizează că amendamentele aduse la programul de sprijinire a Greciei precum şi încheierea cu succes un program de răscumpărare de obligaţiuni au făcut ca gradul de îndatorare a Greciei să revină la un nivel de sustenabilitate pentru care Germania poate sprijini eliberarea unei noi tranşe.
Adresată preşedintelui comisiei pentru buget din Bundestag, scrisoarea semnată de adjunctul ministrului german de finanţe, Steffen Kampeter, susţine că răscumpărarea va conduce la o reducere a nivelului de îndatorare a Greciei până la aproximativ 9,5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2020. ‘Acest lucru înseamnă că programul de răscumpărare de obligaţiuni poate fi apreciat ca fiind un succes’ arată scrisoarea, adăugând că ‘şi celelalte condiţii pentru plata unor noi tranşe din programul de sprijin financiar destinat Greciei au fost îndeplinite’.
Miniştrii de finanţe din zona euro se reunesc joi dimineaţa la Bruxelles pentru a examina rezultatele operaţiunii de răscumpărare a obligaţiunilor guvernamentale greceşti, o condiţie prealabilă, în special pentru Fondul Monetar Internaţional, pentru deblocarea unei noi tranşe de 34,4 miliarde de euro din programul de sprijin destinat Greciei.
Creditorii privaţi au oferit titluri în valoare de 31,9 miliarde de euro, pe care autorităţile de la Atena le pot răscumpăra în totalitate cu condiţia ca fondurile de sprijin acordate de zona euro să fie suplimentate cu 1,29 miliarde de euro. Obiectivul acestei operaţiuni este ca Atena să răscumpere la un preţ redus obligaţiunile în circulaţie pentru a-şi reduce astfel povara datoriei.