Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 130 milioane de euro, pentru a obţine certificate verzi

Compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, va investi în următorii ani 130 milioane de euro în construcţia de microhidrocentrale, pentru a putea beneficia se schema de sprijin prin certificate verzi acordată de către stat producătorilor de energie din surse alternative.
Economica.net - joi, 13 dec. 2012, 10:50
Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 130 milioane de euro, pentru a obţine certificate verzi

„Promovarea unor proiecte de investitii optimizate pe criterii de eficienţă energetică, la capacităţi noi de producţie, care să se califice pentru acordarea de certificate verzi, reprezintă o prioritate pentru Hidroelectrica până în 2016, deoarece finalizarea lor va aduce venituri suplimentare de 165 euro pe fiecare MW de energie regenerabilă produs şi va permite amortizarea accelerată a investiţiilor”, a declarat, într-un comunicat, administratorul judiciar al companiei de stat, Remus Borza.

Compania are în plan investiţii de 130 milioane de euro pentru construcţia de microhidrocentrale, iar până în 2016 va finaliza mai multe unităţi în judeţul Hunedoara. Pentru a putea primi certificate verzi, hidrocentralele trebuie să aibă o putere instalată mai mică de 10 MW.

Potrivit companiei, în urma investiţiilor de 130 milioane de euro va obţine anual venituri suplimentare de 14,2 milioane de euro din tranzacţionarea certificatelor verzi.

Sistemul de certificate verzi este forma de ajutor acordată de către stat companiilor care investesc în unităţi de producţie a energiei din durse regenerabile, respectiv vânt, soare, apă şi biomasă.

Certificatele verzi sunt acordate gratuit de către stat producătorilor de energie din surse regenerabile, care apoi le vând furnizorilor de energie. Astfel, un producător de energie din surse alternative câştigă atât din vânzarea electricităţii pe care o produce, cât şi din comercializarea certificatelor verzi.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în luna iunie şi se află în administrarea judiciată a firmei Euro Insol, al cărei reprezentant este Remus Borza.

Te-ar mai putea interesa și
Noii parlamentari depun azi jurământul de credință
Noii parlamentari depun azi jurământul de credință
Deputaţii şi senatorii se reunesc, sâmbătă, în şedinţe separate pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor....
Impozitul pe venit unit cu CASS – propunere discutată de guvern şi partide. Salariile nete din economie ar urma să scadă dacă se oficializează
Impozitul pe venit unit cu CASS – propunere discutată de guvern şi partide. Salariile nete din economie ar urma să ...
În contextul unui deficit bugetar tot mai mare și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice ...
O parte dintre clienții Hidroelectrica vor avea prețuri mai mari la energie electrică, de la 1 ianuarie. Cu cât se va scumpi energia pentru fiecare
O parte dintre clienții Hidroelectrica vor avea prețuri mai mari la energie electrică, de la 1 ianuarie. Cu cât se va ...
Unii dintre clienții casnici ai Hidroelectrica plătesc acum prețuri mai mici decât plafoanele maxime stabilite de Guvern, ...
Trump va cere oficialilor europeni să-și majoreze bugetele apărării la 5% din PIB
Trump va cere oficialilor europeni să-și majoreze bugetele apărării la 5% din PIB
Consilieri ai viitorului preşedinte american Donald Trump le-au transmis oficialilor europeni că el va cere statelor membre ...