Guvernul creşte remuneraţiile administratorilor Oil Terminal, dar nu şi recuperarea plăţilor ilegale

Acţionarii Oil Terminal (OIL) Constanţa au aprobat suplimentarea indemnizaţiilor lunare ale membrilor Consiliului de Administraţie şi au respins propunerea de recuperare a sumelor cheltuite ilegal de compania de stat pentru servicii juridice şi consultanţă.
Economica.net - joi, 13 dec. 2012, 15:00
Guvernul creşte remuneraţiile administratorilor Oil Terminal, dar nu şi recuperarea plăţilor ilegale

Acţionarii companiei la care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) deţine 59,62% din capital au aprobat, joi, în AGA, propunerea de acordare a unor remuneraţii brute suplimentare pentru administratori în cuantum de 10% din remuneraţia directorului general al companiei, se arată într-un comunicat al Oil Terminal trasmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, în AGA a fost respinsă propunerea de reziliere a contractelor de închiriere încheiate de firmă fără licitaţie şi a fost aprobată prelungirea prin act adiţional a acordurilor de închiriere, dar doar pentru chiriaşii fără datorii către Oil Terminal.

Alte propuneri respinse în AGA au fost recuperarea banilor cheltuiţi „nelegal” cu servicii de consultanţă şi asistenţă juridică, precum şi cea privind pornirea acţiunii în răspundere a fostului preşedinte al CA al companiei Sorin Ciutureanu, acuzat că a încasat indemnizaţii mai mari decât ar fi avut dreptul.

Ciutureanu a deţinut acestă funcţie pentru mai puţin de o lună, în intervalul iunie-iulie.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, spunea în luna iulie că Oil Terminal a făcut plăţi nejustificate şi cheltuieli efectuate în interes personal din banii companiei de către fostul manager, în perioada 2009-2010, pentru bijuterii, obiecte din aur, butoni şi ace de cravată, vinuri de colecţie, parfumuri şi genţi de damă.

Totodată, au fost descoperite cheltuieli nejustificate cu case de avocatură în valoare de 852.000 de lei, iar Chiţoiu afirma arunci că aceste sume vor fi imputate persoanelor responsabile.

AGA a aprobat joi punerea la dispoziţia OPSPI a tutror contractelor de 500.000 de euro încheiate de companie.

Ministerul Economiei deţine 59,62% din capitalul Oil Terminal, iar Fondul Proprietatea are 8,45% din acţiuni. Oil Terminal este specializată în servicii privind primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, a păcurii şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...