Apple a pierdut un proces în războiul patentelor în faţa Nokia şi Sony

Apple încalcă trei patente ale unei companii deţinute parţial de Nokia şi Sony, potrivit deciziei unui tribunal federal din statul american Delaware într-un caz care arată cât de repede se pot produce schimbări în astfel de litigii, potrivit Wall Street Journal.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 10:11
Apple a pierdut un proces în războiul patentelor în faţa Nokia şi Sony

Un juriu a decis că Apple a încălcat trei patente ale MobileMedia Ideas (MMI) referitoare la tehnologie pentru dispozitive mobile. Două dintre aceste patente ale MMI provin de la producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia, iar al treilea de la Sony.

Juriul nu s-a pronunţat asupra despăgubirilor pe care Apple trebuie să le plătească MMI. Valoarea compensaţiilor urmează să fie stabilită într-un proces separat.

MMI ar putea încasa daune „substanţiale” de la Apple, a declarat directorul general al companiei, Larry Horn, refuzând, însă, să înainteze o estimare. De asemenea, Horn speră ca, după această decizie, Apple să încheie un contract de licenţă pentru patentele respective.

Un reprezentant al Apple a refuzat să comenteze.

Companiile din IT se plâng de mulţi ani de „entităţile” care acumulează patente fără a avea o activitate de producţie şi doar cu scopul de a încasa bani din taxe de licenţiere. Tot mai mult, însă, companiile din IT sunt cele care înfiinţează astfel de „entităţi”, pentru a evita orice impact asupra propriei reputaţii de pe urma proceselor prin care vor să-şi valorifice portofoliile de patente.

MMI a fost creată în 2010 de subsidiare ale Nokia şi Sony, precum şi de o a treia companie, MPEG LA, cu scopul de a administra patente aduse de Nokia şi Sony. Nokia şi Sony controlează fiecare câte 25% din companie, dar nu decid strategia pentru litigii.

Apple este, de asemenea, implicată pe această piaţă. Anul trecut, cinci companii, Apple, Microsoft, Research In Motion, Ericsson şi Sony, au cheltuit 4,5 miliarde de dolari pentru un portofoliu de peste 6.000 de patente aparţinând companiei falimentare Nortel Networks. Cei cinci investitori au plasat circa 4.000 de patente într-o companie de licenţiere numită Rockstar Consortium.

MMI are, de asemenea, procese în derulare împotriva Research In Motion şi HTC.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...