Dijsselbloem a declarat, luni, că va analiza oferta dacă i se va propune funcţia de şef al Eurogroup, organizaţie care reuneşte miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro, potrivit ARD, citat de EUobserver
Formal, Dijsselbloem trebuie ales la conducerea Eurogroup de către miniştrii de Finanţe. Preşedintele Eurogroup are un rol cheie în combaterea crizei.
Miniştrii de Finanţe din Germania, Wolfgang Schäuble, şi Franţa, Pierre Moscovici, au fost consideraţi favoriţi pentru preluarea funcţiei.
Potrivit portalului EurActiv, Germania, cea mai mare economie a zonei euro, a susţinut numirea la conducerea Eurogroup a reprezentantului unei ţări cu rating maxim, AAA. Din zona euro, doar Germania, Finlanda, Luxembourg şi Olanda au, încă, rating maxim din partea marilor agenţii de evaluare financiară.
Juncker, 57 de ani, este premier al Luxembourgului şi deţine postul de şef al Eurogroup din 2005. Juncker a declarat, în decembrie, că va renunţa la funcţie până la sfârşitul acestui an sau la începutul anului următor. Decizia este „irevocabilă”, a spus el.
Dijsselbloem, 46 de ani, membru al partidului social democrat din Olanda, deţine postul de ministru de Finanţe din noiembrie, când coaliţia din care face parte şi partidul său a format un nou guvern.