Cursul a urcat uşor spre finalul sesiunii, spre 4,4750 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat uşor spre finalul sesiunii interbancare de luni, iar cotaţiile au urcat spre 4,4750 lei/euro, după o şedinţă în care volumele de transfer au rămas ridicate, spun dealerii.
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 15:32
Cursul a urcat uşor spre finalul sesiunii, spre 4,4750 lei/euro

În jurul orei 16:30, schimburile se realizau la 4,4715 – 4,4740 lei/euro, uşor sub ultimele cotaţii de vineri, de 4,4750 – 4,4780 lei/euro.

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,4720 lei, iar în prima parte a zilei cotaţiile au continuat să scadă treptat, până la un minim de 4,4565 lei/euro, pe fondul unor ordine de vânzare plasate în special de jucători străini.

Dealerii afirmă că întărirea leului în raport cu euro este determinată de optimismul jucătorilor străini, care mizează pe stabilitate politică în România şi încheierea unui nou acord cu FMI. De asemenea, investitorii au fost atraşi şi de randamentele acceptate de Ministerul Finanţelor Publice la licitaţiile de vânzare de titluri de stat, având în vedere că pe pieţele din regiune se aşteaptă tăieri de dobândă.

Leul a început să se aprecieze încă de joi, când a urcat cu 1% în raport cu euro, pe fondul vânzărilor masive de valută realizate de jucătorii străini, potrivit dealerilor.

La jumătatea sesiunii, euro era cotat la 4,4690 – 4,4715 lei, iar după publicarea referinţei cotaţiile au urcat treptat spre 4,4750 lei/euro.

Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 4,4675 lei/euro şi a atins astfel cel mai redus nivel pentru ultimele trei luni şi două săptămâni. O paritate oficială mai redusă decât cea de luni a fost publicată de banca centrală la 31 august, când euro a fost la 4,4595 lei.

Moneda naţională s-a apreciat luni şi în raport cu dolarul, cursul de referinţă coborând cu 2,51 bani, la 3,3954 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,4205 lei/dolar. Astfel, paritatea oficială a atins cel mai redus nivel din 8 mai, dată când dolarul a fost la 3,3850 lei.

Totodată, a scăzut rata de referinţă pentru francul elveţian, de la 3,7022 lei/franc la 3,6990 lei/franc, atingând minimul pentru ultimele trei luni. Un curs oficial mai redus decât cel de luni a fost afişat de BNR la 17 septembrie, când francul a fost la 3,6984 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au scăzut la 5,19% – 5,69% pe an, după ce vineri au fost la 5,44% – 5,94% pe an. În scădere uşoară sunt şi dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, care au ajuns la 5,28% – 5,78% pe an, de la nivelurile de vineri, de 5,46% – 5,96% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...