Fiscul a colectat cu 18,55% mai mult în noiembrie 2012 faţă de noiembrie 2011

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/ a colectat în luna noiembrie cele mai mari venituri lunare din anul 2012, de 14,734 miliarde lei, în urcare cu 18,55% faţă de noiembrie 2011, când încasările s-au cifrat la 12,428 miliarde lei.
Economica.net - mar, 18 dec. 2012, 14:28
Fiscul a colectat cu 18,55% mai mult în noiembrie 2012 faţă de noiembrie 2011

Gradul de realizare a veniturilor a fost de 100,84%, precizează un comunicat al ANAF.

‘ANAF continuă să îşi îndeplinească programul de încasări comunicat de Ministerul Finanţelor Publice şi de Guvernul României. Depăşirea ţintelor impuse înseamnă că structurile Agenţiei funcţionează eficient şi vizează normalizarea acelor segmente de activitate fiscală care au avut de suferit în timpul conducerilor anterioare’, a declarat preşedintele ANAF, Şerban Pop.

ANAF a colectat în perioada aprilie – noiembrie a anului în curs 115,481 miliarde lei, cu 8,246 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului 2011. În ceea ce priveşte ponderea în Produsul Intern Brut a veniturilor colectate de ANAF, în perioada aprilie-noiembrie 2012 a fost consemnată o creştere cu 0,48 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

La bugetul de stat s-a înregistrat o creştere, în termeni nominali, cu 8,9 %, respectiv cu 6,463 miliarde lei, de la 73,015 miliarde lei în 2011 la 79,478 miliarde lei în 2012.

Potrivit ANAF, rezultatele înregistrate sunt consecinţe ale intensificării acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale din domeniul produselor accizabile şi TVA, precum şi a îmbunătăţirii procesului de colectare la bugetul de stat. În perioada aprilie – noiembrie 2012 ANAF a colaborat cu structuri din MAI şi Ministerul Public pentru destructurarea unor grupări evazioniste din zona comerţului cu produse petroliere, alcool şi zahăr.

‘Rezultatele obţinute de ANAF dovedesc că instituţia se află într-un proces de modernizare al cărui obiectiv este creşterea veniturilor la bugetul de stat. Scopul nostru este de a asigura Guvernului României fondurile necesare pentru susţinerea creşterii în continuare a pensiilor şi salariilor, pentru proiectele de infrastructură şi pentru funcţionarea optimă a şcolilor şi spitalelor’, a spus preşedintele ANAF.

Te-ar mai putea interesa și
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi dintre cei care locuiesc cu alte persoane sunt constant obosiţi, arată un......
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...