Camera Deputaţilor: Câte comisii va conduce fiecare partid

Partidul Social Democrat va primi la Camera Deputaţilor, potrivit ponderii, conducerea a şapte comisii parlamentare, PNL - cinci comisii, PDL şi PP-DD câte două, iar UDMR, PC şi grupul minorităţilor naţionale vor avea şefia a câte unei comisii din Camera inferioară a Parlamentului, a anunţat, marţi, preşedintele în funcţie al acestui for, Valeriu Zgonea.
Economica.net - mar, 18 dec. 2012, 14:44
Camera Deputaţilor: Câte comisii va conduce fiecare partid

„Numeric (comisiile – n.r.) sunt împărţite conform ponderii. Grupul PSD are 38,47% din cele 18 comisii, cea de a 19-a, conform cutumei din Parlament, revenind partidului care preia preşedinţia Camerei Deputaţilor, ce va face o nominalizare şi pentru preşedintele Comisiei de Regulament. La Senat, preşedinţia Senatului va prelua şi preşedinţia Regulamentului. Este o cutumă nouă, instituită de PDL în ultimii patru ani de zile. Noi am acceptat-o, am mers pe aceleaşi principii şi colegii de la PDL au acceptat aceste principii în aşa fel încât două comisii le revin celor de la PDL, două celor de la PP-DD, plus 26 de funcţii în Biroul Permanent pentru Opoziţie”, a afirmat Zgonea, punctând că se negociază 104 funcţii pentru cele opt sesiuni din patru ani de legislatură.

El a arătat că PSD va conduce şapte comisii parlamentare, PNL – cinci, iar PC, UDMR şi minorităţile câte o comisie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că şefiile comisiilor mai pot fi negociate până la convocarea Parlamentului, însă a susţinut că, până în prezent, negocierile au fost flexibile.

Zgonea a completat că la Camera Deputaţilor vor rămâne acelaşi număr de comisii permanente şi comisii permanente comune, respectiv 15, şi că acestea vor avea între 25 şi 31 de membri.

De asemenea, el a făcut un apel la deputaţi să îşi îndeplinească procedurile de preluare a mandatului, subliniind că, până în prezent, doar 200 de parlamentari au trecut prin aceste proceduri.

Te-ar mai putea interesa și
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea cotaţiilor la cereale şi zahăr fiind compensată de creşterea......
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata ...
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari ...
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...