Reducerea perioadei a fost decisă în şedinţa de marţi a Guvernului, prin proiect de lege.
Guvernul arată că actul normativ prevede „reducerea condiționalităților de implementare a unor măsuri active prin reducerea de la 3 la 1,5 ani, respectiv de la 2 la 1,5 ani, a obligației de menținere a raporturilor de muncă pentru angajatorii care angajează absolvenți, respectiv șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale”.
Conform legislaţiei actuale, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând un salariu minim brut pe ţară. Angajatorii sunt însă obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 3 ani de la data încheierii.
De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri întreţinători unici de familii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu un salariu minim brut pe ţară în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani. De aceleaşi facilităţi beneficiază şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani.
Angajatorii care încetează din iniţiativa lor raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor, anterior acestor termene, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană şi dobânzile aferente.