PDL va vota revocarea lui Geoană

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că democrat-liberalii vor vota cererea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi coaliţia va avea candidat propriu la şefia acestei Camere.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 08:57

„Speculaţiile potrivit cărora PDL l-ar susţine pe Mircea Geoană nu au niciun fundament real, sursa lor e PSD. Încrederea noastră în Mircea Geoană este foarte limitată şi considerăm că putem produce un preşedinte al Senatului mult mai bun decât Mircea Geoană”, a precizat Voinescu.

El a subliniat că PDL va vota cererea de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană, iar apoi coaliţia majoritară va merge la votul din plen cu un candidat pentru şefia Senatului.

„Acest stil al PSD de a-şi rezolva răfuielile interne pe socoteala instituţiilor statului e parte a tradiţiei nefaste a acestui partid comunistoid”, a mai spus Sever Voinescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că a depus la Biroul Permanent al Senatului cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, solicitând întrunirea de urgenţă a conducerii acestui for legislativ pentru a lua în discuţie solicitarea.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, marţi seară, excluderea din partid a lui Mircea Geoană.

Te-ar mai putea interesa și
Scade la jumătate plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 1 ianuarie 2025. O nouă reducere va avea loc și în 2026
Scade la jumătate plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 1 ianuarie 2025. O nouă reducere va avea loc și ...
Proiectul ordonanței “trenuleț”, publicat de Ministerul Finanțelor, reduce la jumătate plafonul de venit până la care se aplică impozitul microîntreprinderilor, de la 1 ianuarie 2025, iar......
Constructorii și IT-iștii pierd toate facilitățile fiscale pe care le aveau, începând cu 1 ianuarie
Constructorii și IT-iștii pierd toate facilitățile fiscale pe care le aveau, începând cu 1 ianuarie
Ultima formă a deja celebrei ordonanțe “trenuleț” a fost publicată de Ministerul Finanțelor, iar în ea este stipulată ...
Apare un nou impozit, impozitul pe construcții, de 1,5%, plătit de firme. La ce se aplică
Apare un nou impozit, impozitul pe construcții, de 1,5%, plătit de firme. La ce se aplică
Ultima formă a ordonanței-trenuleț, pusă în dezbarere de Minusterul Finanțelor, reintroduce impozitul pe construcții, ...
Impozitul pe dividende crește la 10%, de la 1 ianuarie
Impozitul pe dividende crește la 10%, de la 1 ianuarie
Ultima formă a “ordonanței-trenuleț”, publicată sub formă de draft azi de Ministerul Finanțelor, prevede creșterea ...