FMI vrea să şteargă o parte din datoria Ciprului

Fondul Monetar Internaţional condiţionează participarea sa la un plan de ajutor pentru Cipru, care trebuie să fie finalizat până la sfârşitul lui ianuarie 2013, de ştergerea parţială a datoriei cipriote, scrie în ediţia sa de joi cotidianul german Süddeutsche Zeitung /SZ/, citat de AFP.
Economica.net - joi, 20 dec. 2012, 10:11
FMI vrea să şteargă o parte din datoria Ciprului

FMI estimează că, fără această condiţie, ţara nu va fi în măsură să facă faţă dobânzilor la datoria sa, chiar după ce vor fi aplicate reformele cerute, a adăugat ziarul, care citează o sursă apropiată negocierilor dintre Cipru şi troica formată din FMI, UE şi BCE.

Unele state membre ale UE au aceeaşi opinie, dar altele se opun acestei măsuri, mai ales pentru că s-a promis, când Grecia şi-a restructurat datoria, că este vorba de un caz unic, scrie Agerpres.

Nerespectarea acestui angajament ar face să se clatine din nou încrederea pieţelor în Zona euro şi în ce priveşte credibilitatea sa pe piaţa obligatară, adaugă SZ.

Opozanţii acestei idei subliniază, de asemenea, faptul că băncile din insulă sunt deţinătoare importante de titluri obligatare naţionale. Cerându-le să renunţe la o parte din aceste bunuri ar însemna o creştere şi mai mare a ajutorului pentru refinanţarea sectorului bancar necesar, care s-ar repercuta asupra datoriei Ciprului.

Cancelarul Angela Merkel nu vrea să audă vorbindu-se de o ştergere din datorie, chiar dacă ea a considerat întotdeauna că are o importanţă capitală participarea FMI la planul de susţinere financiară, reaminteşte SZ.

O ipoteză de lucru ar fi ca Rusia să verse 5 miliarde de euro Fondului, care să-i transfere la rândul său Ciprului, salvând astfel aparenţele. Mulţi cetăţeni ruşi dispun de bunuri importante în băncile cipriote.

La sfârşitul lunii noiembrie, troica a anunţat că a avut discuţii ”fructuoase” cu guvernul cipriot, care estimează că are nevoie de 17 miliarde de euro în total pe o perioadă de patru ani pentru a-şi susţine economia şi băncile, ceea ce înseamnă puţin, de aproape un an, din PIB-ul insulei, al treilea cel mai mic stat din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...