Ce se întâmplă cu preţurile locuinţelor în 2013

Preţurile locuinţelor, atât noi, cât şi vechi, vor continua să scadă şi anul care vine. Programul Prima Casă se va transforma în Noua Casă, potrivit programului de guvernare dat publicităţii pe 20 decembrie anul trecut.
Economica.net - mar, 01 ian. 2013, 19:27
Ce se întâmplă cu preţurile locuinţelor în 2013

Considerat a fi un program social încă de la lansarea în 2009, prin Prima Casă s-au cumpărat într-o majoritate covârşitoare doar apartamente vechi. Din cele 77.000 de locuinţe cumpărate prin acest program, doar 3% sunt locuinţe noi. Băncile au dat credite cu costuri mai mici prin Prima Casă faţă de cele practicate în piaţă şi la un avans de doar 5%, din moment ce statul a preluat 50% din riscul creditului prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Iar rata de neperformanţă a creditelor acordate este foarte mică.

Ce se va întâmpla cu preţurile locuinţelor noi şi cum va afecta această măsură piaţa? Dezvoltatorii, cei care au mai rămas în piaţă, au un stoc considerabil de apartamente noi. De departe, cel mai mare, sau cei mai mari proprietari de apartamente noi şi goale, le au fraţii Negoiţă. Şi dezvoltatorul Adama are în stoc aproximativ 400 de locuinţe, din mai multe oraşe din ţară nu doar în Bucureşti. Nici Impact nu stă departe de clasament. Compania are în stoc aproape 250 de apartamente şi case, din care, Ştefan Gheorghiu, noul director general, speră să vândă jumătate în anul care vine. Asta după ce a luat decizia de a vinde în pierdere vilele din proiectul din Oradea, după ce a aplicat o scădere drastică a preţurilor, de 47%.

Ilinca Păun, Manaigng Director la Colliers International România a declarat pentru ECONOMICA.NET că preţurile locuinţelor noi sunt deja la un nivel minim istoric, iar acest trend se va păstra şi în următorii ani. Deşi unii dezvoltatori însă speră că preţurile vor creşte.

„Programul Noua Casă e un lucru foarte bun pentru proiectele abandonate care sunt pe cale să fie executate, şi există foarte multe. Din datele noastre dezvoltatorii au vândut anul acesta în medie 2-3 apartamente pe lună. Dacă această lege se va face, ar putea să dubleze numărul de tranzacţii la 4-6 apartamente/lună. E un ajutor bine venit. Preţul la apartamentele noi este la un minim istoric şi nu pot să spun că acest program va influenţa în sensul de creştere. Acest minim istoric se va păstra câţiva ani, până când economia îşi va reveni şi cumpărătorii vor accepta riscul unei investiţii imobiliare atunci când vor avea stabilitatea locului de muncă”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ilinca Păun, Managing Director la Colliers International România.

Ce se întâmplă cu preţurile locuinţelor comuniste

97% din locuinţele cumpărate prin Prima Casă sunt apartamentele vechi, ale căror preţuri s-au înjumătăţit faţă de perioada de boom imobiliar, motiv pentru care multe dintre ele s-au încadrat în acest program. Iar pentru anul viitor, preţurile vor continua să se diminueze.

„Scăderea va continua pe două lucruri. Unul dintre ele este continuarea crizei şi restrângerea creditării. Cererea  va scădea anul viitor, chiar dacă programul Prima Casă va continua. Vor fi mai puţini oameni care să aibă bani suficienţi pentru a se încadra, deşi îşi doresc o casă. Iar al doilea lucru: băncile vor scoate la vânzare proprietăţile ipotecate din portofoliile neperformante, ceea ce va duce la creşterea ofertei. De aceea, piaţa va continua să scadă. Dacă este să dau un procent, scăderea va fi de cel mult 5%”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Adrian Crivii, director general al companiei autohtone de evaluare Darian.

Cine mai face aparamente noi

În plus, în 2012 o parte din dezvotlatori au reluat investiţiile în noi apartamente în Bucureşti. Este cazul celor de la RPF Development, care continuă proiectul Vitan Residence, dar şi Adama, care a demarat lucrările celei de-a doua faze din proiectele Edenia şi Evocasa Optima din Titan.
Dezvoltatorul Ozone Homes a lansat şi el un nou proiect de vile în Tunari, iar companiile Tagor şi Patron Capital au ridicat deja primele blocuri dintr-un proiect rezidenţial îngheţat din sud-vestul Bucureştiului, cu preţuri care să se încadreze în Prima Casă. Şi spaniolii de la Gran Via vor să valorifice terenul fostei platforme industriale Frigocom pe care îl deţine în Capitală şi are în plan demararea lucrărilor de construcţie anul viitor. Pentru mai multe informaţii, citeşte şi Semnal important pentru piaţă: Au început să construiască.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că instituția pe care o conduce a primit astăzi trei oferte la licitația......
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...