Potrivit unui studiu publicat în cotidianul Maariv, 66% dintre persoanele interogate se opun întemeierii unui asemenea Stat, ia 11% sunt în favoare.
Sondajul, efectuat pe un eşantion de 511 persoane în perioada 19-20 decembrie, are o marjă de eroare de 4,5%.
Peste jumătate din persoanele chestionate (51%) au spus că susţin proiectele de colonizare din zona controversată E1 dintre ierusalim şi colonia Maale Adumim, 9% se opun iar aproximativ 40% sunt indecişi cu privire la acest subiect.
Guvernul israelian a anunţat în urmă cu trei săptămâni intenţia sa de a construi mii de locuinţe în aceste zone, atrăgând un val de critici venite din partea comunităţii internaţionale, în ideea că proiectul ar tăia în două Cisiordania şi ar izola Ierusalimul, compromiţând astfel posibilitatea unui viitor stat palestinian.
Potrivit sondajului realizat de Institutul maagar Mohot, cu mai puţin de cinci săptămâni înaintea alegerilor legislative, blocul de dreapta condus de premierul israelian Benjamin Netanyahu îşi păstrează avansul, în ciuda condamnării de săptămâna trecută pentru abuz de încredere a liderului partidului ultra-naţionalist Israel Beiteinou, ocupând poziţia a doua pe lista comună formată cu Likud al lui Netanyahu.
Lista Likud-Israel Beiteinou este creditată cu 37 de locuri (din 120), cu un deputat în minus faţă de sondajul de săptămâna trecută.
De această situaţie profită îndeosebi Căminul Evreiesc (partid naţionalist religios) care câştigă un loc şi este creditat cu 12 deputaţi.
Iudaismul Unificat al Torah (grupare ultraortodoxă aşkenazi) rămâne pe o poziţie stabilă, fiind creditat cu şase deputaţi, în timp ce partidul Shass (ultraortodox sefard) este creditat cu 11 deputaţi (mai puţin cu unul).
Estimările locurilor pentru Partidul Muncitoresc, principala formaţiune de opoziţie, rămân neschimbate, la 20, precum şi mişcarea HaTnuah, mişcare înfiinţată recent de către fostul ministru al Afacerilor Externe, Tzipi Livni, creditată cu nouă deputaţi. Yesh Atid, pardit creat de un fost jurnalist vedetă Yair Lapid, ocupă şapte locuri (cu unul în minus) în timp ce principalul partid al actualului Parlament, Kadima (centru-dreapta, cu 28 de deputaţi) nu ar obţine decât un singur loc.