Citatele cu cel mai puternic impact în businessul internaţional în 2012

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, conduce într-un top al celor mai interesante declaraţii din acest an în businessul internaţional, după ce o afirmaţie categorică a sa la jumătatea anului a schimbat complet evoluţia pieţelor financiare internaţionale.
Economica.net - joi, 27 dec. 2012, 17:16
Citatele cu cel mai puternic impact în businessul internaţional în 2012

„În limita mandatului nostru, BCE este gata să facă orice este necesar pentru a menţine euro. Şi credeţi-mă, va fi suficient”, a spus Draghi la 26 iulie.

Aceasta este de departe declaraţia cu cel mai mare impact asupra economiei internaţionale în acest an, potrivit publicaţiei britanice International Business Times. Declaraţia lui Draghi, făcută la o conferinţă legată de investiţii la Londra, a generat cea mai mare revenire a pieţelor financiare europene de la declanşarea crizei în urmă cu cinci ani. Angajamentul a fost clarificat doar câteva luni mai târziu, la lansarea unui program BCE destinat statelor cu probleme de finanţare, dar până în prezent Draghi nu a fost nevoit să cheltuiască niciun euro pentru a-şi susţine afirmaţiile.

Un alt citat care a marcat anul 2012 îi aparţine şefului JPMorgan, Jamie Dimon. Acesta a minimalizat impactul unor tranzacţii cu instrumente financiare complexe cu numai câteva săptămâni înainte să recunoască pierderi, de până la 6 miliarde de dolari, cauzate de astfel deplasamente din cauza lipsei mecanismelor interne de control.

„Sunt o furtună într-o cană de ceai, întrucât veniturile nu sunt atât de mari. Fiecare companie are un portofoliu de investiţii şi este treaba noastră să îl administrăm în aşa fel încât să avem o asigurare pentru expunere. Suntem o companie mare, aşa că tranzacţiile vor fi complexe şi sofisticate”, a declarat Dimon la 13 aprilie.

Compania Facebook este prezentă în rândul citatelor remarcabile ale anului 2012 cu o posibilă explicaţie a declinului puternic al acţiunilor, prezentă într-un document transmis bursei înainte de listare. Un paragraf din document descria puterile dictatoriale ale şefului Facebook, Mark Zuckerberg, în cadrul companiei. Deşi Zuckerberg este în mod cert un geniu al socializării online, compania sa a înregistrat o puternică prăbuşire a acţiunilor după cea mai aşteptată listare din ultimii ani.

„Domnul Zuckerberg (…) va controla rezultatul chestiunilor propuse acţionarilor pentru aprobare, inclusiv alegerea directorilor, precum şi managementul şi direcţia companiei”, se arată în document”.

Un necunoscut trader al grupului financiar elveţian UBS a reuşit să scrie şi el istorie după ce a produs băncii o pierdere de peste 2 miliarde de dolari prin tranzacţii neautorizate. Kewku Adoboli a devenit protagonistul celui mai mare scandal de tranzacţii neautorizate din istoria financiară a Marii Britanii, iar acţiunile sale au condus la demisia directorului general al UBS la acel moment, Oswald Gruebel.

„Scriu acest email sub o presiune foarte puternică. În primul rând, tranzacţiile cu unităţi de fond pe care le vedeţi trecute în registru nu sunt derulate cu o terţă parte cum am afirmat anterior”, a scris Adoboli într-un email, al cărui conţinut a fost făcut public în septembrie.

Statele Unite nu lipsesc din rândul „remarcaţilor” anului 2012.

„SUA sunt de fapt un infractor înrăit, un dependent de altceva decât iarbă sau cocaină. Obiceiul Unchiului Sam, afirmă aceste agenţii respectabile, va fi unul destul de greu şi de periculos de curmat”, a declarat, în octombrie, Bill Gross, cofondator al PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume.

Dependenţa Vestului de datorii va afecta creşterea economică multe decenii, a spus şeful PIMCO.

Gross a făcut SUA această apreciere în luna octombrie, în timp ce lumea întreagă începea să devină conştientă de pericolele activării automate, la începutul anului următor, a unor reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe. În lipsa unei alternative, care necesită consens politic, economia SUA este în pericol de a intra din nou în recesiune.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...