Potrivit sursei citate, proprietarii albumului „Please Please Me”, Chris Collins, din Eastbourne, şi sora geamănă a acestuia, Liz Chambers, care locuieşte în Worthing, au refuzat iniţial oferta de 12.000 de lire sterline, sperând că pot obţine pe album cel puţin 15.000 de lire sterline, sumă refuzată anterior de tatăl lor.
Albumul este semnat de toţi cei patru membri ai trupei britanice The Beatles – John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr – şi se spune că ar fi fost folosit de către aceştia pe post de suport de pahare în timpul unui joc de cărţi care a avut lor în 1963, anul în care a fost lansat şi LP-ul.
Collins a păstrat albumul pe care l-a ascultat de denumărate ori, până când un expert care l-a evaluat l-a informat că acesta valorează o sumă impresionantă. Astfel, proprietarul l-a păstrat mult timp într-un sertar până înaintea acestui Crăciun, când s-a decis să-l vândă prin licitaţie, la casa de licitaţii Campbell’s.
Albumul a fost retras din licitaţie pentru că nu a reuşit să obţină suma de 15.000 de lire sterline, cerută de proprietar, dar purtătorul de cuvânt al casei de licitaţii a declarat: „În cele din urmă, albumul a fost vândut pentru suma de 12.000 de lire sterline unui cumpărător privat”.
Aceste prime copii ale albumului, care au etichetele negru cu auriu sunt considerate mai valoroase decât cele care le-au precedat, etichetate negru cu galben.