Aproximativ 90 la sută dintre victimele conflictului din Siria au fost înregistrate în 2012

Aproximativ 40.000 de persoane au fost ucise în Siria în 2012, respectiv 90 la sută dintre cele 45.000 de victime ale revoltei împotiva regimului care a început în martie 2011 şi s-a transformat în război civil, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP.
Economica.net - lun, 31 dec. 2012, 14:32
Aproximativ 90 la sută dintre victimele conflictului din Siria au fost înregistrate în 2012

În total, 39.362 de persoane au murit în Siria în 2012, dintre care cel puţin 28.113 civili, a precizat organizaţia neguvernamentală, care îi consideră civili şi pe cei care au ridicat armele împotriva trupelor regimului.

Numărul militarilor ucişi în 2012 se ridică la 9.482, iar cel al dezertorilor la 1.040, a precizat această organizaţie neguvernamentală cu sediul în Marea Britanie şi care se sprijină pe o reţea vastă de militanţi şi surse medicale din spitale civile şi militare din Siria.

„Trebuie adăugate alte 727 de persoane ucise a căror identitate nu a putut fi stabilită”, potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahman.

„În 2012, armata a utilizat toate tipurile de armament greu şi a mobilizat aviaţia”, a subliniat el, „ceea ce poate explica creşterea bruscă a numărului de victime”, care se ridică în prezent la aproximativ 1.000 de morţi pe săptămână.

Regimul a început să folosească redutabilele sale bombardiere de vânătoare în iulie 2012, în timp ce rebelii au confiscat armament din ce în ce mai greu pe măsură ce avansau, controlând stocuri de armament ale armatei.

Dar aceste bilanţuri nu includ miile de persoane dispărute în detenţie şi nici majoritatea morţilor din rândul Shabbiha (miliţia proregim), adaugă Abdel Rahman.

„În plus, nici rebelii, nici armata nu dezvăluie numărul exact al persoanelor ucise în rândurile lor pentru a nu da o lovitură morală trupelor”, explică el.

În plus, OSDO nu numără combatanţii străini, a căror moarte este anunţată în ţara lor. Totalizând aceste categorii, numărul morţilor ar putea depăşi 100.000, potrivit lui Abdel Rahman.

Reprimarea brutală de către regim a mişcării de contestare populară a declanşat un război civil. Luptele dintre rebeli şi soldaţi şi bombardamentele aeriene şi ale artileriei provoacă zilnic zeci de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.