Pilotul Robert Kubica va rata începutul sezonului 2012 din Formula 1

Echipa de Formula 1 Lotus-Renault a confirmat faptul că pilotul polonez Robert Kubica va rata începutul sezonului 2012 din Marele Circ, fiind încă nerefăcut pe deplin după gravul accident suferit în timpul unui raliu la care a participat în Italia, la începutul acestui an.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 14:29

În vârstă de 26 ani, Kubica a ratat deja întregul sezonul 2011 şi, chiar dacă progresele sale sunt excelente, graţie unui program intensiv de antrenamente, el mai are încă nevoie de timp pentru a reveni la capacitatea maximă din punct de vedere fizic, potrivit Agerpres.

„Chiar dacă am lucrat din greu în ultimele săptămâni, am ajuns la concluzia că nu sunt sigur că voi fi total pregătit pentru sezonul 2012. A fost decizie dificil de luat, însă este cea mai rezonabilă”, a explicat pilotul într-un comunicat.

Până la revenirea lui Kubica, echipa Lotus-Renault a anunţat că „va începe să-şi evalueze opţiunile şi să stabilească care este cel mai bun candidat pentru a pilota începând cu primele teste, programate în ianuarie 2012”.

Lotul-Renault a precizat, totodată, că în prezent poartă negocieri pentru o prelungire a contractului lui Kubica pentru sezonul 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă apreciază că nu e necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri. Tema vizează întreaga ţară
Ciucă apreciază că nu e necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri. Tema vizează întreaga ţară
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a apreciat vineri că nu ar fi necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri în şcolile din Bucureşti, având în vedere că este vorba despre......
Ciolacu: Consilierii PSD vor propune la referendum o întrebare privind prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti
Ciolacu: Consilierii PSD vor propune la referendum o întrebare privind prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti
Consilierii generali ai PSD vor propune adăugarea unei întrebări legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli ...
Coreea de Nord va trimite 12.000 de militari în Ucraina, potrivit serviciilor de informaţii din Coreea de Sud
Coreea de Nord va trimite 12.000 de militari în Ucraina, potrivit serviciilor de informaţii din Coreea de Sud
Coreea de Nord a decis să trimită 12.000 de militari pe frontul ucrainean pentru a sprijini Rusia în război, iar desfăşurarea ...
Cel mai scump aur din istorie. Un nou record pe pieţele internaţionale şi la cursul BNR
Cel mai scump aur din istorie. Un nou record pe pieţele internaţionale şi la cursul BNR
Aurul a atins un nou record pe pieţe internaţionale şi la cursul BNR, astăzi, vineri, 18 octombrie 2024.