Alegerile pentru şefia CSM au sfârşit într-o situaţie confuză: o premieră şi un epilog amânat

Alegerile pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM au sfârşit într-o situaţie confuză, deşi prezenţa preşedintelui Băsescu ar fi trebuit să fie de bun augur pentru reconfirmarea tandemului "inversat" de conducere Alina Ghica - Oana Schmidt Hăineală.
Economica.net - vin, 04 ian. 2013, 20:56
Alegerile pentru şefia CSM au sfârşit într-o situaţie confuză: o premieră şi un epilog amânat

Dacă Schmidt Hăineală a trecut testul, alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii fiind o premieră în sistemul judiciar, candidatura judecatorului Alina Ghica pentru funcţia de vicepreşedinte a fost respinsă.

Mai mult, înaintea prezentării proiectului de management al Alinei Ghica, judecătorii Horaţius Dumbravă, Adrian Neacşu, Alexandru Şerban şi Marius Tudose au părăsit sala de şedinţă, nemulţumiţi fiind că aceasta şi-a prezentat candidatura doar cu douăzeci de minute înainte de şedinţa CSM. A fost o situaţie fără precedent. La scurt timp după plecarea celor patru judecători, a plecat şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

Cei patru judecători au declarat că este inacceptabil ca Ghica să informeze despre intenţia de a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Consiliului cu atât de puţin timp înainte de discutarea proiectul de management şi au sancţionat-o prin voturi negative.

În 2012, Ghica a candidat împreună cu Hăineală pentru funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al CSM, ele depunând un proiect comun de management, situaţie care nu s-a repetat vineri, deşi de intenţia de rocadă a funcţiilor era cunoscută de ceva timp.

De rocada funcţiilor de vârf în sistemul judiciar s-a vorbit pentru prima dată între Daniel Morar şi Codruţa Kovesi, respectiv din funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cea de procuror general al României şi viceversa. Demersul a fost sugerat de către preşedinteleTraian Băsescu înainte de expirarea mandatelor lui Morar şi Kovesi. Între timp, Morar a fost delegat prim-adjunct al procurorului general al României de către Kovesi, iar ea a plecat într-un post la Bruxelles, funcţia de şef al Ministerului Public rămânând vacantă.

Vineri, la CSM s-a încercat o rocadă, însă rezultatul a fost un semi-eşec. Schmidt Hăineală a obţinut la limită cele zece voturi pentru a fi desemnată în fruntea CSM, însă candidatura lui Ghica pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM a fost respinsă.

Situaţia a fost discutată de membrii Secţiei pentru judecători, iar şase membri au cerut revocarea deciziei plenului Consiliului privind alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al forului, invocând blocajul instituţional.

După discuţii aprinse şi acide, cererea de revocare a fost respinsă cu 11 voturi.

Între timp, Alina Ghica şi-a depus din nou candidatura pentru poziţia de vicepreşedinte, ceea ce a provocat reacţii dure, motiv pentru care judecătorul Cristi Danileţ a anunţat că îşi depune candidatura, în încercarea de deblocare a situaţiei.

Nici acest compromis nu s-a materializat vineri, Oana Schmidt Hăineală anunţându-i pe ziarişti că alegerea vicepreşedintelui CSM se va face într-o altă şedinţă, săptămâna viitoare. Candidaţii care vor juca epilogul alegerilor la CSM sunt judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ.

Din 2004, momentul adoptării Legii magistraţilor, este pentru prima oară când tandemul de conducere al CSM nu este cunoscut integral la finalul zilei de alegeri. Consecinţa va fi că expirarea mandatului se va produce cu două viteze, nemafiind simultană, astfel constituindu-se un nou precedent.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca......
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...