Moment istoric: Coreea de Nord a apelat la nemţi pentru un plan de deschidere a economiei

Coreea de Nord, unul dintre cele mai izolate state din lume, se pregăteşte să îşi deschidă rapid economia în faţa investitorilor străini. Cocoşaţi de sărăcie şi de sancţiunile impuse de Occident, şi dependenţi de mila Chinei, nord-coreeni au apelat la economiştii şi juriştii germani pentru redactarea unui master plan. Până la sfârşitul anului, politicile Coreei de Nord ar trebui să se schimbe radical.
Economica.net - sâm, 05 ian. 2013, 12:51
Moment istoric: Coreea de Nord a apelat la nemţi pentru un plan de deschidere a economiei

Dacă în urmă cu doar o lună Coreea de Nord speria din nou Occidentul, Japonia şi pe fraţii de la Sud după ce reuşise să lanseze cu succes o rachetă capabilă să livreze un focos nuclear, acum se pare că are gânduri de prosperitate.

Coreea de Nord este una dintre cele mai sărace ţări din lume, cu un PIB per capita ajustat cu puterea de cumpărare de doar 1.800 de dolari în 2011. Ţara comunistă se află cu mult în urma Coreei de Sud, una dintre cele mai avansate economii din lume, cu un PIB per capita ajustat la paritatea puterii de cumpărare de 31.000 de dolari în 2011 şi ţara de origine a unor giganţi mondiali ca Samsung, LG sau Hyundai.

Noul lider de la Phenian, Kim Jong-un, urmaşul lui Kim Ir-sen, pare să-şi fi securizat puterea în faţa generalilor şi acum arată deschidere către Vest pentru căuta investitori, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung. Potrivit cotidianului german, economişti şi jurişti nemţi redactează un „master plan” pentru ca economia comunistă să se deschidă investiţiilor străine pe modelul Vietnamului – care alege investitorii cu care vrea să lucreze.

Nord-coreeni vor o legislaţie modernă pentru investiţii şi probabil că vor să atragă şi banii nemţilor. Până acum, doar China e prezentă cu investiţii notabile în Coreea de Nord, fiind înfiinţată şi o zonă economică specială pentru acest lucru – Rason, în Nord-Est, la graniţa cu China – model la care coreenii se pare că vor să renunţe.

Planul ar trebui să fie gata curând astfel ca până la sfârşitul anului Coreea de Nord să-şi schimbe radical modelul economic măcar ca şi concepţie.

Potrivit unui economist german intervievat de FAZ, armata – cel mai mare beneficiar de fonduri din ţara comunistă – este cel mai probabil să se opună planurilor de reformă ce i-ar ştirbi din supremaţie.

În aceste zile, președintele executiv al Google, Eric Schmidt, va vizita Coreea de Nord pentru a negocia eliberarea unui deținut american, lucru criticat de Departamentului de Stat american.

Te-ar mai putea interesa și
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată și fără continuitate
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată ...
România se află într-un moment critic, în care producţia industrială rămâne mult sub nivelul de dinaintea pandemiei, iar politicile publice pentru sprijinirea sectorului industrial sunt......
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții
Două contracte, în valoare de 600 milioane euro, au fost semnate cu Banca Europeană de Investiţii, acestea vizând modernizarea ...
Investitorii în energie verde au scos peste 11.100 de hectare de teren din circuitul agricol. Nota de plată: 97,6 milioane de euro
Investitorii în energie verde au scos peste 11.100 de hectare de teren din circuitul agricol. Nota de plată: 97,6 milioane ...
Peste 11.100 de hectare de teren agricol aflat în extravilanul localităților, dintre care cele mai mari suprafețe în ...
Lucian Popovici, Cegeka: Asistăm la o schimbare a pieței de IT. Vom avea nevoie de schimbări majore de mentalitate
Lucian Popovici, Cegeka: Asistăm la o schimbare a pieței de IT. Vom avea nevoie de schimbări majore de mentalitate
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea ...