Grecia intră în grevă generală pe 1 decembrie

Sindicatul Angajaţilor din Sectorul Public (ADEDY) a anunţat, miercuri, că se alătură protestelor anunţate marţi de Sindicatul Angajaţilor din Sectorul Privat din Grecia (GSEE) pentru data de 1 decembrie, astfel încât Grecia se va confrunta cu o nouă grevă generală, cea de-a şaptea de la începutul acestui an, transmite EFE.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 15:43

Sindicatul ADEDY, care are peste 500.000 de membri, a convocat un protest şi pentru joi, 24 noiembrie, între orele 13.00 -16.00 (11.00 -14.00 GMT), oamenii urmând să se adune în faţa sediului Ministerului pentru Reforme din Administraţie din Atena, potrivit Agerpres.

Printr-un comunicat dat publicităţii miercuri, ADEDY susţine că reducerea schemei de personal din sectorul public, precum şi aplicarea unor noi impozite au făcut ca veniturile funcţionarilor să scadă cu până la 55%.

Conducerea sindicatului susţine că ‘politica guvernului împinge întreaga societate spre sărăcie şi epuizare’, protestând totodată faţă de planul anunţat de autorităţi referitor la concedierea a 300.000 de funcţionari publici până în 2015.

Ultima grevă generală din Grecia a durat 48 de ore, paralizând ţara în zilele de 19 şi 20 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE....
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat marţi, într-un discurs televizat, cu prilejul urărilor de Anul Nou, că în 2025 ...
România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în UE. Care sunt punctele de frontieră fără controale
România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în UE. Care sunt punctele de frontieră fără controale
România este, începând din noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 00,00, membru cu drepturi depline al Spaţiului ...
Prețurile carburanților au crescut azi, matematic cu cât a crescut acciza. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile carburanților au crescut azi, matematic cu cât a crescut acciza. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut în prima zi a anului, ca efect al aplicării noii accize, majoare prin decizie ...