MT: Neconcordanţe între decizii succesive ale CNSC cauzează tergiversarea unor lucrări importante

Ministerul Transporturilor (MT) susţine că există neconcordanţe între decizii succesive luate de CNSC în cazul proiectelor de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov - Simeria şi de construcţie a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, care cauzează tergiversarea începerii lucrărilor.
Economica.net - lun, 07 ian. 2013, 15:59
MT: Neconcordanţe între decizii succesive ale CNSC cauzează tergiversarea unor lucrări importante

Ministerul arată că în cazul licitaţiei de concesionare de lucrări la tronsonul de autostradă Cormanic-Braşov, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a hotărât la 21 decembrie 2012, prin Decizia nr.1001S/C11/5822, admiterea contestaţiei formulate de compania China Communications Construction Company Limited şi suspendarea procedurii de atribuire.

„În data de 3 ianuarie, CNSC a comunicat Ministerului Transporturilor, mai exact instituţiei subordonate – CNADNR, o altă decizie cu privire la aceeaşi cauză. Este vorba de Decizia nr.3/ C11 / 5822 prin care este admisă doar parţial contestaţia formulată de compania China Communications Construction Company Limited. Conform celei de a doua decizii, CNSC dispune «continuarea procedurii de atribuire», obligând totodată «asocierea formată din MT şi CNADNR la publicarea unei erate în SEAP şi JOUE care să cuprindă criteriile de preselecţie, algoritmii de calcul aferenţi acestora, numărul minim şi maxim de operatori economici, dar şi decalarea termenului de deschidere a ofertelor cu o perioadă egală cu intervalul de timp în care procedura de atribuire a fost suspendată»”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Totodată, potrivit MT, în cazul contractului pentru execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii secţiunea 3: Coşlariu – Simeria, tronsonul Vinţu de Jos – Simeria, comisia de analiză se află în prezent în proces de reevaluare a ofertelor, ca urmare a contestaţiei depuse în data de 12 noiembrie de către asocierea Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup, dar şi în conformitate cu cea de-a patra decizie a CNSC din 17 decembrie 2012.

„Referitor la demersurile ofertanţilor, în urma anunţării rezultatelor, precizăm că în cele patru contestaţii soluţionate de CNSC, fiecare dintre ofertanţi (asocierea Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup şi asocierea FCC – Alpine – Azvi – Straco), declaraţi pe rând câştigători, a avut calitatea de intervenient în contestaţie, în opoziţie cu celălalt ofertant – contestatar. Cei doi ofertanţi au atacat la Curtea de Apel deciziile CNSC prin care a fost admisă contestaţia celuilalt ofertant. Menţionăm că cele trei plângeri depuse la Curtea de Apel (două plângeri depuse de Asocierea Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup şi o plângere depusă de asocierea FCC – Alpine – Azvi – Straco) au fost respinse irevocabil, confirmându-se legalitatea deciziilor CNSC puse în aplicare de CNCF CFR SA. Împotriva ultimei decizii a CNSC nr. 4641/C4/5130/17 decembrie 2012 asocierea FCC Construction SA – Alpine Bau GmbH – Azvi SA – SC Straco Grup SRL şi CNCF CFR SA a formulat de asemenea plângere la Curtea de Apel Bucureşti, plângere aflată în curs de soluţionare, cu termen de judecată în data de 7 ianuarie 2013”, se spune în comunicat.

Ministerul Transporturilor precizează că a constatat neconcordanţe între deciziile succesive ale CNSC privind cele două cazuri amintite care determină tergiversarea demarării unor lucrări importante de infrastructură.

„Dacă în prima situaţie este vorba de blocarea primului proiect realizat în România prin parteneriat public-privat al unei autostrăzi, în ceea ce priveşte contractul de achiziţie publică pentru realizarea tronsonului de cale ferată Vinţu de Jos-Simeria, situaţie care trenează de aproximativ un an, există riscul pierderii finanţării europene prin POS-T 2007-2013. Acest context ne îndreptăţeşte să bănuim chiar existenţa unor interese ascunse. Pornind de la aceste două cazuri, Ministerul Transporturilor doreşte să atragă atenţia tuturor factorilor implicaţi asupra necesităţii de a lua măsurile adecvate pentru ca astfel de blocaje să fie evitate în viitor”, se mai spune în comunicat.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a transmis luni un comunicat în care afirmă că nu a blocat licitaţia pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, ca reacţie la declaraţiile premierului Victor Ponta, despre care instituţia apreciază că au fost făcute ca urmare a unei dezinformări.

Consiliul arată că nu a „blocat” procedura de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesionare de lucrări pentru proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronsonul Comarnic – Braşov, „cum în mod eronat s-a interpretat”, întrucât deciziile de suspendare pe care le pronunţă, în cazurile prevăzute expres de lege, acţionează numai până la soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv maximum 20 de zile de la completarea dosarului.

„În speţă, completul numărul 11 din cadrul instituţiei, căruia i s-a repartizat în mod aleatoriu dosarul, a admis cererea de suspendare formulată prin contestaţia introdusă de China Communications Construction Company Limited, pronunţând, în acest sens, în data de 21 decembrie 2012, Decizia nr. 1001S/C11/5822. În fapt, suspendarea a acţionat numai până în data de 03 ianuarie 2013, atunci când completul de soluţionare căruia i-a fost repartizat dosarul, în mod aleatoriu, a soluţionat pe fond cauza, pronunţând Decizia nr. 3/C11/5822. Prin decizia precizată s-a admis, în parte, contestaţia formulatã de către China Communications Construction Company Limited, dispunându-se remedierea anunţului de participare şi a fişei de date a achiziţiei”, se arată în comunicatul CNSC.

Premierul Ponta a cerut, vineri, găsirea unei soluţii în instanţă pentru reluarea licitaţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, arătând că aceasta a fost iar suspendată „pentru Sfântul Aşteaptă” de către Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor, dar că nu mai acceptă „abuzurile şi şmecheriile” şefului instituţiei.

Premierul a mai declarat că Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitaţii oprite de Consiliu şi că şeful instituţiei, Bogdan Lehel, este prieten cu liderii PDL Blaga şi Udrea.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este instituţia care poate influenţa orice licitaţie publică reclamată, prin acceptarea sau respingerea unei contestaţii depuse de către o firmă, pe o piaţă a achiziţiilor publice care reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României.

În 2010 şi 2011, Consiliul a anulat licitaţii publice cu o valoare estimată de 2,7 miliarde euro, respectiv 1,3 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...