În 2011, transferurile celor două case de brokeraj au însumat 11,7 milioane euro.
SSIF Broker a realizat în 2012 schimburi de 48,38 milioane euro, mult peste rulajul înregistrat pentru 2011, de 1,43 milioane euro.
„Investitorii sunt tot mai mult tentaţi să tranzacţioneze şi pe pieţele internaţionale, bucurându-se de o gama largă de instrumente financiare cu lichiditate mult mai mare decât în România”, a declarat pentru MEDIAFAX Darie Moldovan, specialist produse noi în cadrul SSIF Broker.
El a spus că investitorii au preferat în general acţiunile componente ale indicelui ATX, companii în general cu notorietate.
Totodată, valoarea tranzacţiilor intermediate de BT Securities s-a ridicat la 25 milioane euro anul trecut, de la 10,2 milioane de euro în 2011.
În acelaşi timp, la Bursa de la Bucureşti, BT Securities a încheiat anul pe poziţia a şaptea în topul brokerilor, cu operaţiuni de 864, 14 milioane lei (193,9 milioane euro), în scădere faţă de 2011, când transferurile au cumulat 803,82 milioane lei (189,6 milioane euro).
SSIF Broker s-a clasat pe locul 10 anul trecut la BVB, cu transferuri de 655,68 milioane lei (147,1 milioane euro), de la 770,4 milioane lei (181,7 milioane euro) în 2011.
În 2012, de la BVB au ieşit sau au anunţat că vor ieşi în total 9 intermediari, numărul caselor de brokeraj şi al băncilor care activează în brokeraj coborând la 51. Retragerea unor nume mari de pe piaţa de brokeraj face bursa locală şi mai puţin vizibilă pentru investitorii străini.
Ieşirea din piaţa de brokeraj vine în condiţiile în care tranzacţiile cu acţiuni, care reprezintă principala sursă de venit a brokerilor, au scăzut cu 25% în acest an, ajungând la 7,43 miliarde lei, de la 9,93 miliarde lei în 2011.
În prezent, la Viena activează 58 de intermediari internaţionali şi 38 de firme locale. BT Securities a fost primul intermediar din România avizat, în anul 2008, pentru activităţi pe piaţa austriacă, iar de la începutul anului 2011 activează pe această piaţă şi SSIF Broker.