Mai sunt câteva zile până începe perioada de reduceri. Magazinele au tăiat deja preţurile

Ca în fiecare an, marile reţele de magazine nu au aşteptat perioada legală de soldare pentru a reduce preţurile. În marile centre comerciale din Bucureşti majoritatea comercianţilor au tăiat din preţuri şi cu peste 50%.
Economica.net - joi, 10 ian. 2013, 22:05
Mai sunt câteva zile până începe perioada de reduceri. Magazinele au tăiat deja preţurile

Începând cu 15 ianuarie şi până pe 15 aprilie comercianţii pot organiza, conform legii (OG 99 din 2000) vânzări de soldare, adică  orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea de „soldare/soldari/solduri” şi care, printr-o reducere de preţuri are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri dintr-o structură de vânzare cu amănuntul, în scopul reînnoirii sezoniere a sortimentului de mărfuri. În toate marile centre comerciale din Bucureşti, magazinele au început deja să taie din preţuri , reducerile depăşind în unele cazuri 50%. Spre exemplu, până pe 26 ianuarie reţeaua Humanic din Afi Palace Cotroceni are reduceri de până la 50%. Aceleaşi reduceri le găsim şi la C&A, Massimo Dutti, Intersport, Kenvelo, Bershka, Oysho sau Pull&Bear. 

Situaţia este similară şi în Plaza România şi Bucureşti Mall unde sunt deja afişate reduceri la magazine precum Leonardo, Debenhams, Office, Pepper.

La Băneasa Shopping City au tăiat deja din preţ magazine precum Intersport,Yellow Store, Marionnaud sau Debenhams.

La Sun Plaza se pot achiziţioan produse la jumătate de preţ în magazinul Mango si la Yellow Store, în timp ce în Liberty Center Mall Kenvelo a tăiat preţurile cu până la 70%.

Anul trecut, cei mai mulţi agenţi economici care au oferit discount-uri cumpărătorilor au fost pe raza Sectorului 1, potrivit site-ului  B365.ro. Astfel, în zona de Nord a Bucureştiului s-au putut achiziţiona haine mai ieftine din cel puţin 39 de magazine. Pe lista furnizată de autorităţile care au înregistrat reducerile de preţ se află: Bata, Miniprix, Piazza Italia, Marks&Spencer, Zara, Zara Home, Pull&Bear, Bershka, Dockyard, Hugo Boss, Mango, Desigual şi Il Passo. Discount-ul a plecat de la 10 procente în cazul cizmelor şi ghetelor din piele şi a urcat la 30 de procente pentru anumite sortimente de pulovere şi poate ajunge la 70 în cazul cămăşilor de bărbaţi şi paltoane groase.

Pe locul secund în clasamentul magazinelor ce au practicat reduceri se află Sectorul 6 al Capitalei. „Serviciul Activităţi Comerciale, din cadrul Primăriei Sectorului 6, a înregistrat 20 de solicitări din partea agenţilor economici, în vederea demarării acţiunilor de soldare începând cu data de 15 ianuarie 2011.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX a înregistrat o cifră de afaceri de peste 252 de milioane de lei în primele nouă luni din an, în creștere cu 7%. Profitul însă a scăzut cu 52%
Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX a înregistrat o cifră de afaceri de peste 252 de milioane de lei în ...
Compania SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România anunță a înregistrat o cifră de afaceri de peste 252 de milioane de lei în......
Un tribunal german a decis că utilizatorii platformei Facebook, ale căror date au fost obținute ilegal, au dreptul să ceară despăgubiri
Un tribunal german a decis că utilizatorii platformei Facebook, ale căror date au fost obținute ilegal, au dreptul să ...
Un tribunal german a decis luni că utilizatorii reţelei sociale Facebook, ale căror date au fost obţinute în mod ilegal ...
Băncile grecești au închis etapa unei restructurări dificile și acum sunt gata de achiziții peste hotare
Băncile grecești au închis etapa unei restructurări dificile și acum sunt gata de achiziții peste hotare
Băncile greceşti sunt gata să cheltuie bani pentru achiziţii peste hotare, după mai mulţi ani de restructurare dureroasă, ...
Un cablu subacvatic de telecomunicații care leagă Germania de Finlanda s-a rupt din motive necunoscute
Un cablu subacvatic de telecomunicații care leagă Germania de Finlanda s-a rupt din motive necunoscute
Un cablu subacvatic de telecomunicaţii care leagă Finlanda de Germania s-a rupt din motive încă necunoscute, a anunţat ...