Bursa de energie OPCOM nu a derulat anul trecut nicio tranzacţie cu certificate CO2

Bursa de energie electrică OPCOM, controlată de compania Transelectrica (TEL), nu a derulat anul trecut nicio tranzacţie cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră, cele mai recente tranzacţii de acest tip având loc în 2011.
Economica.net - joi, 10 ian. 2013, 13:08
Bursa de energie OPCOM nu a derulat anul trecut nicio tranzacţie cu certificate CO2

„În cursul anului 2012 pe platforma de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră nu s-a înregistrat activitate de tranzacţionare. Intenţiile de ofertare nu s-au finalizat datorită conjuncturilor existente la nivelul pieţelor de certificate de emisii la momentul iniţierii respectivelor intenţii”, a anunţat OPCOM, răspunzând unei solicitări MEDIAFAX.

Cele mai recente tranzacţii cu certificate de emisii poluante au avut loc pe OPCOM în 2011, când au fost comercializate un milion de unităţi. Platforma pentru acest tip de tranzacţii a fost introdusă de OPCOM la jumătatea anului 2010.

Prin intermediul OPCOM pot fi tranzacţionate electricitate, certificate verzi şi cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit OPCOM, platforma de tranzacţionare a certificatelor de emisii poluante „se află în proces de dezvoltare” şi urmează să fie îmbunătăţită.

„Pe baza experienţei colaborării în 2012 cu participanţii la această piaţă, urmează ca la mecanismul de tranzacţionare existent să fie aduse îmbunătăţiri care să sprijine procesul de contractare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în corelare cu evoluţia şi tendinţele de tranzacţionare existente pe pieţele europene”, au arătat reprezentanţii OPCOM.

Bursa OPCOM este deţinută de transportatorul de energie deţinut de stat Transelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat două contracte de servicii de Market Maker cu Raiffeisen Bank Internațional......
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...