Cum a revenit Nokia pe profit la sfârşitul lui 2012

Divizia de telefonie mobilă a Nokia a raportat un profit peste aşteptări în trimestrul patru din 2012, datorită vânzărilor solide ale modelului său de vârf Lumia, a redresării cererii şi a reducerii costurilor, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 10 ian. 2013, 19:47
Cum a revenit Nokia pe profit la sfârşitul lui 2012

Succesul vânzărilor celor mai recente modele Lumia 920 şi 820 este crucial pentru Nokia, care încearcă să-şi recâştige cota de piaţă pierdută în faţa rivalelor Samsung şi Apple.

 

Nokia Lumia 820

 

Profitul operaţional la divizia de telefonie mobilă a fost de 2% din vânzări, după ce anterior compania finlandeză estima o pierdere de 10% din vânzări.

Vânzările nete de telefoane şi servicii în trimestrul patru au fost de aproximativ 3,9 miliarde de euro (5,09 miliarde de dolari). Compania a vândut în total 86,3 milioane de telefoane, din care 6,6 milioane de Smartphone-uri. În perioada octombrie-decembrie 2012, Nokia a vândut 4,4 milioane modele Lumia, faţă de 2,9 milioane în trimestrul trei. De asemenea s-au vândut 9,3 milioane de modele Asha, telefoane cu ecrane tactile.

Modele de vârf Lumia 920 şi Lumia 820 folosesc cele mai noi versiuni ale sistemului de operare Windows Phone, prin care Microsoft speră să-şi recâştige cota de piaţă şi să convingă mai multe companii să folosească sistemul de operare Windows Phone 8.

Citeşte şi Test de tortura Nokia Lumia 920: Vezi cum rezista la ciocane, cuie si cutite. Video

Joi la prânz, acţiunile Nokia au crescut cu 13%, la 3,40 euro, la bursa de la Helsinki.

Nokia Siemens Networks, societatea mixtă înfiinţată de Nokia şi Siemens AG, a înregistrat în trimestrul patru din 2012 un profit operaţional de 13-15% din vânzări, depăşind de asemenea estimările companiei finlandeze.

Nokia a anunţat recent că îşi menţine obiectivul de a reduce costurile cu peste un miliard de euro până la sfârşitul lui 2013. Anul trecut, directorul general al companiei finlandeze a prezentat un plan care prevede eliminarea a 3.500 de locuri de muncă.

Nokia a acumulat pierderi de 4,8 miliarde de dolari de la începutul anului 2011, când Elop a pariat totul pe dezvoltarea de smartphone-uri în parteneriat cu Microsoft, folosind sistemul de operare Windows Phone.

Te-ar mai putea interesa și
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână......
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...