Dragnea: Cea mai mare parte a deconcentratelor vor trece sub autoritatea autorităţilor locale

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, vineri, la Ploieşti, că cea mai mare parte a instituţiilor deconcentrate vor trece în subordinea consiliilor judeţene, iar prefecţii se vor concentra pe coordonarea 'mult mai fermă' a acţiunilor din timpul perioadelor în care sunt calamităţi şi pe modul în care se aplică programul de guvernare.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 15:29
Dragnea: Cea mai mare parte a deconcentratelor vor trece sub autoritatea autorităţilor locale

‘Direcţiile deconcentrate ale ministerelor din judeţe – cea mai mare parte dintre ele – vor trece sub autoritatea autorităţilor locale pentru că aşa este firesc, aşa este în toate ţările civilizate’, a spus Dragnea la Ploieşti, unde a participat la semnarea unui contract de finanţare pentru un proiect care va fi realizat cu fonduri europene.

Potrivit vicepremierului, Guvernul doreşte ca prefecţii să nu mai aibă posibilitatea ca, atunci când atacă un act administrativ, acesta să se suspende de drept.

‘Nu mai dorim ca prefecţii să aibă la îndemână un document îngrozitor şi incorect şi anume posibilitatea ca atunci când atacă un act administrativ al unei autorităţi locale, acel act să se suspende de drept. Numai o instanţă judecătorească trebuie să aibă această competenţă. Nu este posibil ca un funcţionar public, chiar dacă este înalt funcţionar public, să suspende un act al unei autorităţi locale. Pentru asta este nevoie de modificarea Constituţiei’, a spus Liviu Dragnea.

De asemenea, acesta a arătat că prefecţii ar putea avea şi competenţe pe partea de control.

‘Cred că rolul prefectului în lumina viitoarei descentralizări trebuie să se concentreze într-adevăr pe controlul de legalitate al actului emis de autorităţile locale, dar cu precizarea făcută, de coordonarea mult mai fermă a acţiunilor din perioadele când apar calamităţi, de a verifica cum se pune în practică programul de guvernare şi ne gândim serios dacă să aibă ceva competenţe din punct de vedere al controlului, pentru că o parte însemnată din instituţiile judeţene de control nu vor trece la autorităţile locale şi atunci cred că este firesc ca la nivel judeţean cel care sa le coordoneze să fie prefectul”, a explicat vicepremierul.

Te-ar mai putea interesa și
Viaţă grea pentru români. Suntem campionii UE la inflaţie pentru a noua lună la rând
Viaţă grea pentru români. Suntem campionii UE la inflaţie pentru a noua lună la rând
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, de la un nivel de 2,3% în octombrie, iar România este, pentru a noua lună la rând, ţara cu cea mai......
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii de asigurări – UNSICAR
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii ...
Prelungirea plafonării comisionului de distribuţie şi îngheţarea preţurilor la poliţele RCA, până la 31 martie 2025, ...
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală de raportare ESG și strategie de sustenabilitate
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală ...
Indicathor ESG, prima platformă din România și printre puținele din Europa de Est certificată oficial de Global Reporting ...
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la banca germană
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută ...
UniCredit a anunţat miercuri că şi-a majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la Commerzbank AG, prin semnarea ...