Guvernul portughez, aproape de deraiere

Aşa cum era prevăzut prin lege, şi cu implicaţii la diverse grade asupra bugetului de stat prezentat de guvern, preşedintele Aníbal Cavaco Silva putea reacţiona în trei feluri.

Optând pentru soluţia intermediară, şi anume promulgând bugetul dar cerând concomitent o examinare a acestuia de către Curtea Constituţională, preşedintele nu şi-a dat probabil seama că decizia sa, în care a văzut pesemne o hotărâre demnă de Solomon, putea însemna „Terminus, toată lumea coboară” pentru guvernul Pedro Passos Coelho. Sau putea chiar duce pur şi simplu la deraierea acestuia.

În cazul în care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea celor trei elemente puse la îndoială de către preşedintele Republicii, executivul va trebui să găsească un alt mijloc de a aduna suma de 1,7 miliarde de dolari (aproximativ 1.3 miliarde de euro) pe care măsurile sale erau presupuse a o aduce în vistierie. Fără această compensaţie, guvernul ar putea ajunge în imposibilitatea de a-şi îndeplini programul, care este de asemenea condiţia sine qua non a finanţării ţării, prevăzute de către memorandumul semnat cu troica [UE-FMI-BCE]. Cu alte cuvinte, condiţia deblocării faimoaselor tranşe atât de jinduite de către Finanţele portugheze – iar cearcănele prim-ministrului dovedesc impasul.

Fără mijloace de a umple vistieria

Şi aici se află miezul problemei! Se cunoaşte povara fiscală care atârnă deja din greu pe spinarea contribuabililor, iar măsurile puse în aplicare (pe bună dreptate după părerea mea) pentru a lupta împotriva economiei paralele nu vor avea rezultate imediate, şi nici, ceea ce ar fi fost chiar şi mai bine, nu vor fi retroactive, deci atunci unde ar putea guvernul spera să găsească vreodată aceşti bani?

Din păcate, răspunsul la această întrebare probabil că este cel pe care Passos Coelho vrea cel mai puţin să-l audă, el care a luptat atât de straşnic să ajungă la putere: trenul va rămâne în gară, iar guvernul nu va găsi niciun alt mijloc de a-şi umple cuferele.

În această situaţie, lui Pedro nu îi prea mai rămâne altă opţiune decât să se întoarcă la [soţia sa] Laura – acesta este preţul de plătit pentru familiaritatea mesajului său de Crăciun [pe Facebook] – după ce şi-a prezentat demisia lui Cavaco Silva, lăsându-l astfel să rezolve problema.

Soluţia poate trece printr-un angajament mai accentuat din partea preşedintelui (de exemplu prin numirea unui guvern de iniţiativă prezidenţială, aşa cum a făcut pe vremea lui [primul preşedinte de după dictatură], Ramalho Eanes), sau prin convocarea de alegeri anticipate, un fel de a încredinţa poporului, că acesta vrea sau nu, responsabilitatea de a găsi leacul.

Nicio garanţie la urne

Cu toate acestea, nu există nicio garanţie că alegătorii, chemaţi să-şi exercite prematur dreptul de vot, vor acorda la urne majoritatea unui singur partid, şi ştiind că instabilitatea guvernamentală nu este neapărat compatibilă cu plata tranşelor necesare statului pentru a-şi îndeplini obligaţiile, Pedro Passos Coelho cu siguranţă nu va fi singura victimă a acestei crize.

Deoarece Cavaco Silva, atât de huiduit pentru tăcerile sale, a ajuns într-un târziu să se exprime, într-un discurs care oricum era foarte ambiguu. Iar opoziţia, care se vede deja urcând treptele puterii, şi-a pus propriile interese înaintea interesului naţional.

De aceea, ţara a înţeles, având sub ochi realitatea grecească, că ceea ce este în joc, dincolo de o condamnare a politicii actualului guvern, este de-a dreptul sfârşitul modelului politic portughez sau, în orice caz, a felului de-a face politică în Portugalia.

Persistenţa, în sălile şi coridoarele puterii, a unei clase politice mărunte şi lipsite de viziunea interesului naţional – precum şi lipsa de voci puternice înzestrate cu o adevărată putere însufleţitoare – a lăsat uşa deschisă colonizării politicii noastre.