ICCJ judecă astăzi contestaţia în anulare a lui Adrian Năstase în cazul Trofeul calităţii

Instanţa supremă ia în discuţie luni contestaţia în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul hotărârii definitive de condamnare la doi de închisoare în "Trofeul calităţii", după mai multe amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea sentinţei.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 06:27
ICCJ judecă astăzi contestaţia în anulare a lui Adrian Năstase în cazul Trofeul calităţii

Motivarea condamnărilor din „Trofeul calităţii” a fost făcută publică în 26 noiembrie, iar în absenţa acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu a putut lua în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare, aceasta fiind amânată în 3 septembrie, 1 octombrie şi 5 noiembrie 2012. La ultima amânare, completul de cinci judecători a stabilit ca termen data de 5 decembrie 2012, timp în hotărârea a fost depusă, însă avocaţii au cerut termen pentru studierea motivelor de condamnare a fostului premier, reţinute de instanţa supremă. .

Şi Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în dosarul „Trofeul calităţii” la şase ani de închisoare, a formulat o contestaţie în anulare.

Avocaţii lui Adrian Năstase au spus că au nevoie de mai mult timp pentru a analiza riguros motivarea deciziei definitive prin care clientul lor a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, astfel stabilindu-se termen pentru judecare data de 14 ianuarie.

În motivarea deciziei definitive din dosarul „Trofeul calităţii”, judecătorii au arătat că inculpaţii au obţinut un beneficiu constând în sume de bani sau menţinere în funcţii publice, avantajul substanţial revenind, „fără îndoială, persoanei pentru care întreaga «afacere» a fost pusă în mişcare, respectiv lui Adrian Năstase.

Judecătorii au mai notat, în motivare, că activitatea desfăşurată de inculpaţii din acest dosar reprezintă, „fără echivoc, un caz de corupţie la cel mai înalt nivel”, întrucât era Năstase „unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai clasei politice româneşti, preşedinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcţie la acel moment şi candidat cotat cu şanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român”.

Totodată, instanţa a arătat că, în acest caz, nu a fost vorba despre o simplă finanţare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziţia lui Năstase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestuia.

Condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, au mai arătat judecătorii, este „singura aptă să asigure îndreptarea atitudinii acestuia faţă de comiterea de infracţiuni” şi „resocializarea sa pozitivă.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Comisia Penitenciarului Jilava a dat aviz pozitiv în 4 ianuarie 2013, pentru eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase, constatând că s-a împlinit termenul la care poate fi eliberat, notează gandul.info.

„Condamnatul a avut un comportament foarte bun, a participat în mod constant la activităţi de educaţie şi asistenţă psihologică, implicându-se în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate”.

Potrivit raportului comisiei, reprezentanţii penitenciarului mai consemnează şi că Năstase a redactat o lucrare ştiinţifică şi a scris alte două cărţi, scrie gândul.info.

„Ca urmare a redactării lucrării ştiinţifice şi a implicării în activităţile de educaţie, a obţinut un număr total de 342 de credite şi a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei”, se arată în documentul citat.

În fişa de caracterizare a deţinutului Adrian Năstase, comisia de la Jilava a consemnat activităţile prestate de Năstase pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare. De la închiderea sa în penitenciar, pe 26 iunie 2012, Năstase a participat la nouă dezbateri şi la o conferinţă.

Judecătoria sectorului 4 Bucureşti va lua în discuţie în 12 februarie cererea de liberare condiţionată a lui Adrian Năstase (62 de ani).

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...