Acţiunile europene au deschis în creştere

Cele mai multe acţiuni europene au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, după ce unul din liderii Rezervei Federale a SUA (Fed) a declarat că banca centrală ar trebui să susţină în continuare economia, potrivit Bloomberg.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 09:46
Acţiunile europene au deschis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu mai puţin de 0,1%, cu câte două acţiuni în urcare pentru fiecare titlu în declin.

Declaraţiile preşedintelui Rezervei Federale din Chicago, Charles Evans, au asigurat investitorii că politicile Fed de sprijinire a economiei vor rămâne în vigoare destul de mult după ce economia va reveni la o traiectorie sustenabilă, a afirmat Jonathan Sudaria, trader la Capital Spreads din Londra.

Guvernul SUA ar trebui să adopte „politici care să aducă încet perspectivele unor noi venituri pentru a echilibra noi cheltuieli. Într-un astfel de scenariu, politica monetară are de adus o contribuţie importantă”, a spus Evans.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a urcat cu 0,2%, DAX (Frankfurt) cu 0,3%, iar CC 40 (Paris) cu 0,43%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...