Eurodeputaţii români insistă în plenul PE ca fondurile alocate coeziunii să nu se reducă

Eurodeputatul social-democrat Ioan Enciu şi colegul său democrat-liberal Iosif Matula au declarat luni seară, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European (PE), că reducerea finanţărilor politicii de coeziune în cadrul financiar 2014-2020 va afecta în principal zonele mai puţin dezvoltate ale UE, inclusiv cele din România. La rândul său, eurodeputata PNL Ramona Mănescu a insistat asupra necesităţii unor proceduri mai simple pentru accesarea fondurilor europene, dar şi a unei flexibilităţi sporite în alocarea lor.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 22:08
Eurodeputaţii români insistă în plenul PE ca fondurile alocate coeziunii să nu se reducă

Intervenţiile eurodeputaţilor români au avut loc în cadrul unei dezbateri comune privind Politica de coeziune şi Fondul European de solidaritate, în cadrul căreia au fost discutate rapoartele ‘Contribuţia reamenajării urbane la creşterea economică în cadrul politicii de coeziune a UE’, ‘Optimizarea rolului dezvoltării teritoriale în cadrul politicii de coeziune’, ‘Rolul politicii de coeziune a UE şi al actorilor săi în aplicarea noii politici energetice europene’ şi respectiv ‘Fondul de solidaritate al UE, implementare şi aplicare’.

‘Sper şi cer în acelaşi timp Consiliului European să nu reducă fondurile alocate politicii de coeziune în viitorul cadru financiar multianual. În calitate de raportor pentru aviz din partea Comisiei ITRE (Industrie şi Cercetare) susţin că este important ca fondurile structurale să contribuie la finanţarea de proiecte energetice, mai ales în zonele mai puţin dezvoltate, în special cele din estul Uniunii’, a declarat eurodeputatul PSD Ioan Enciu.

‘Vreau să insist şi pe nevoia de investiţii în eficienţa energetică, inclusiv în sectorul locuinţelor, ce trebuie susţinute şi la nivel local prin mecanisme financiare precum împrumuturi, granturi sau credite nerambursabile. De asemenea, trebuie să li se acorde prioritate marilor proiecte de dezvoltare a infrastructurilor energetice, iar în acest sens este necesară coordonarea între fondurile structurale şi noile instrumente precum Mecanismul Conectarea Europei’, a adăugat el.

Eurodeputata PNL Ramona Mănescu, care a intervenit în dezbatere din partea grupului ALDE, a apreciat că măsurile şi acţiunile propuse au drept scop ca, ‘prin intermediul politicii de coeziune şi al fondurilor structurale, să reuşim ca măcar în viitoarea perioadă de programare să revitalizăm economia şi să creştem competitivitatea tuturor statelor membre’.

Ea a salutat atenţia acordată oraşelor, despre care susţine că au resimţit cel mai pregnant efectele crizei economice, confruntându-se cu probleme grave precum şomajul, discriminarea şi sărăcia. ‘Având în vedere rolul-cheie al oraşelor în realizarea obiectivelor strategiei 2020, precum cele economice, sociale şi de mediu, este evident că nu vom putea fi competitivi la nivel global decât dacă vom exploata eficient potenţialul de dezvoltare al regiunilor şi zonelor urbane prin intermediul politicii de coeziune’, a spus Ramona Mănescu.

Ea a subliniat că un aspect deosebit de important este necesitatea promovării investiţiilor în infrastructura energetică şi a acţiunilor care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice, atât de importantă în dezvoltarea regională.

‘Fondurile structurale au un rol cheie în realizarea tuturor acestor obiective şi tocmai de aceea pentru următoarea perioadă de programare trebuie să ne asigurăm că, atât la nivelul Comisiei Europene (CE), cât şi al statelor membre, se vor lua măsurile necesare pentru a asigura o rată de absorbţie cât mai mare a acestor fonduri, dar şi o alocare corespunzătoare a finanţărilor necesare. Avem nevoie în primul rând de proceduri mai simple, mai clare, pentru a reduce birocraţia, şi pentru a asigura consolidarea capacităţii administrative şi, în mod necesar, de implicarea reală a autorităţilor locale şi regionale în procesul decizional, dar şi o mai mare flexibilitate în alocarea fondurilor europene’, a conchis eurodeputata PNL.

Eurodeputatul PDL Iosif Matula a precizat că politica de coeziune este un instrument ce sprijină competitivitatea, stimulează creşterea economică, creează ocuparea forţei de muncă şi promovează dezvoltarea sustenabilă.

‘Propunerile de reduceri drastice, cu zeci de miliarde, ale finanţărilor politicii de coeziune în cadrul financiar post-2014, dacă se vor produce, vor scădea eficienţa programelor şi ne vor îndepărta de obiectivele stabilite, iar regiunile de convergenţă, inclusiv cele din ţara mea, vor fi cele mai afectate. Cooperarea teritorială, factor esenţial pentru reducerea disparităţilor la nivelul regiunilor UE, va avea de asemenea mult de suferit’, a subliniat eurodeputatul PDL.

El a precizat că zonele urbane, nucleele dezvoltării teritoriale în UE, susţin competitivitatea regională şi reprezintă motorul principal al creării locurilor de muncă şi din aceste motive migraţia către acestea este în continuă creştere, atât la nivel global, cât şi european. ‘Pe de altă parte, oraşele sunt cele mai expuse efectelor crizei economice şi procesului rapid al globalizării, cu efecte dezastruoase pe plan economic şi social. Ele se confruntă cu provocări precum problema suburbiilor, şomajul, excluderea socială şi mai nou schimbările climatice, la care trebuie să indentifice un răspuns rapid, cât mai adecvat nevoilor locale’, a apreciat Matula.

Eurodeputatul PDL a mai afirmat că politicile UE trebuie să vizeze creşterea capacităţii administrative a autorităţilor de la nivelul oraşelor şi sprijinirea actorilor economici şi sociali prin utilizarea eficientă a instrumentelor de inginerie financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Armata turcă îşi revizuieşte măsurile de securizare a dispozitivelor de comunicaţii, după exploziile din Liban
Armata turcă îşi revizuieşte măsurile de securizare a dispozitivelor de comunicaţii, după exploziile din Liban
Turcia îşi revizuieşte măsurile de securizare a dispozitivelor de comunicaţii utilizate de forţele armate, în urma exploziilor unor astfel de echipamente în Liban, a declarat joi agenţiei......
Reglare de conturi cu împușcături și morți în familia Tatianei Bakalciuk, cea mai bogată femeie din Rusia. Soțul ei a fost arestat pentru crimă
Reglare de conturi cu împușcături și morți în familia Tatianei Bakalciuk, cea mai bogată femeie din Rusia. Soțul ...
Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia de care este despărţit, a fost joi arestat şi pus sub acuzare ...
Industria frumuseții va beneficia de reducerea ratelor dobânzilor
Industria frumuseții va beneficia de reducerea ratelor dobânzilor
Se estimează că piața produselor cosmetice și de înfrumusețare va continua să crească, însă industria se confruntă ...
Liban – Armata îşi autodetonează aparate de comunicaţii „suspecte”. Bilanțul acţiunii „pagere/walkie-talkie” a ajuns la 37 de morţi şi peste 3.500 de răniţi
Liban – Armata îşi autodetonează aparate de comunicaţii „suspecte”. Bilanțul acţiunii „pagere/walkie-talkie” ...
Armata libaneză a anunţat joi că îşi detonează controlat o serie de aparate de comunicaţii "suspecte", după sabotajul ...