Hillary Clinton va fi audiată în Congres cu privire la atacul de la Benghazi la 23 ianuarie

Audierea parlamentară a secretarului de Stat american Hillary Clinton cu privire la atacul asupra consulatului de la Benghazi, la 11 septembrie, va avea loc la 23 ianuarie, cu câteva zile înainte ca aceasta să părăsească Guvernul lui Barack Obama, relatează AFP.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 06:48
Hillary Clinton va fi audiată în Congres cu privire la atacul de la Benghazi la 23 ianuarie

Preşedintele comisiei Afacerilor Externe din Camera Reprezentanţilor Ed Royce a anunţat data într-un communicat. Un senator republican a anunţat săptămâna trecută că Hillary Clinton urma să se prezinte în faţa Congresului la 22 ianuarie.

„Intenţia mea, în cadrul acestei audieri, este de a ne concentra asupra motivelor pentru care acest atac nu a fost mai bine anticipat, care sunt erorile oficialilor din cadrul Departamentului de Stat şi ce neajunsuri ale oficialilor trebuie corectate pentru a apăra mai bine complexele diplomatice din străinătate şi a îi proteja pe diplomaţi”, a spus Ed Royce, un republican.

Hillary Clinton trebuia, iniţial, să depună mărturie la 20 decembrie, însă un virus şi o comoţie cerebrală au obligat-o să îşi amâne participarea, reclamată cu insistenţă de către republicanii din Congres.

Aceştia intenţionează să scoată la iveală responsabilităţile administraţiei şi Guvernului, după moartea a patru americani, printre care şi ambasadorul în Libia, în asaltul comis de miliţii puternic înarmate.

Hillary Clinton a oferit asigurări, la jumătatea lunii octombrie, că îşi asumă întreaga răspundere pentru consecinţele atacului.

Secretarul de Stat trebuia, iniţial, să părăsească postul după depunerea jurământului de către Barack Obama, la 21 ianuarie. Însă ea va rămâne în funcţie până la preluarea funcţiei de către John Kerry, actualul preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, desemnat ca înlocuitor al său de către preşedinte.

Data tranziţiei nu a fost anunţată, încă, de către administraţie.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...