UTI Grup va reabilita spitalul judeţean de Urgenţă Vâlcea. Lucrările costă 9 milioane de euro

UTI Grup, deţinut de Tiberiu Urdăreanu, a semnat marţi un contract de nouă milioane de euro pentru reabilitarea spitalului judeţean de Urgenţă Vâlcea, iar lucrările de construcţie vor dura doi ani şi jumătate.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 08:59

Proiectul, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Vâlcea, se va desfăşura pe o perioadă de 30 de luni, iar antrepriza generală va fi asigurată de UTI Grup, în asociere cu Romconstruct Holding, UTI fiind liderul asocierii.

Lucrările realizate de UTI vor presupune reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor electrice şi mecanice ale spitalului, precum şi instalarea unor sisteme noi de curenţi slabi şi gaze medicale.

„Spitalul va fi funcţional pe perioada lucrărilor, iar echipa de proiect nu va afecta în niciun fel desfăşurarea activităţii acestuia”, se arată într-un comunicat al grupului transmis MEDIAFAX.

Contractul, cu o valoare de 39,6 milioane de lei (9,1 milioane euro) este finanţat prin Programului Operaţional Regional, axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale regionale şi locale-reabilitatea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”. Contractul a fost atribuit în baza unei licitaţii deschise, publicată în SEAP.

UTI a mai activat în domeniul furnizării de servicii de construcţii şi facility management pentru instituţii sanitare are în portofoliu mai multe lucrări în domeniu, printre care ce;e la Spitalul Clinic de Urgență Profesor Dr. Bagdasar Arseni din Bucureşti, Clinica Euromaterna din Braşov, lanţul de clinici Regina Maria din Constanţa, Spitalul Municipal din Ploieşti şi Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

UTI este o companie de tip holding, cu capital majoritar românesc, fondată în 1990, fiind organizată la nivel operaţional pe patru linii de business: sisteme de securitate pentru infrastructuri critice şi apărare, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, managementul traficului, construcţii şi facility management.

Compania are filiale în Republica Moldova, Polonia, Italia, Olanda, Azerbaijan şi activităţi în ţări din Europa Centrală şi de Sud, precum şi în Orientul Mijlociu. În 2011 a înregistrat o cifra de afaceri de 160 milioane de euro şi are aproximativ 2.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva recomandări pentru festivaluri, târguri de Crăciun, concerte și......
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...