Germania analizează posibilitatea acordării de ajutor logistic sau medical Franţei, în Mali

Germania ia în calcul posibilitatea acordării unui ajutor "logistic", "medical" sau "umanitar" intervenţiei franceze în Mali, care este "justificată", a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului german al Afacerilor Externe, relatează AFP.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 09:58
Germania analizează posibilitatea acordării de ajutor logistic sau medical Franţei, în Mali

„Pentru Guvernul federal şi ministrul Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, este clar că Germania nu va lăsa Franţa singură în această situaţie dificilă”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că această susţinere ar putea viza domeniul „logistic”, „medical” sau „umanitar”.

Astfel, se va putea observa exact cum Germania „poate susţine forţele armate franceze”, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că aceasta nu este o „problemă „de angajament al trupelor”.

Ministrul german de Afaceri Externe a exclus deja, duminică, trimiterea trupelor militare în Mali pentru combaterea islamiştilor şi a cerut o soluţie politică pentru a pune capăt violenţelor, în timp ce francezii luptă contra rebelilor.

Purtătorul de cuvânt al lui Westerwelle a propus, luni, organizarea unui summit extraordinar al miniştrilor de Afaceri Externe ai Uniunii Europene.

În aprilie 2012, grupurile islamiste au luat sub control nordul statului Mali, generând temeri că întreaga ţară va deveni un sanctuar pentru extremiştii legaţi de Al-Qaida.

Consiliul de Securitate al ONU a autorizat, prin Rezoluţia 2.085 din 20 decembrie 2012, trimiterea în Mali a unor forţe armate, predominant africane, în număr aproximativ de 3.000 de persoane.

Rezoluţia obligă Guvernul din Mali să iniţieze, totodată, un proces de reconcilere politică şi de negocieri cu cele două grupări din nordul ţării care s-au separat de terorism.

Liderul statului Coasta de Fildeş, Alassane Ouattara, preşedinte al Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), se va întâlni, miercuri, la Berlin, cu cancelarul german, Angela Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în condițiile în care România trebuie să se încadreze într-un deficit......
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...