Fitch ameninţă SUA cu retrogradarea

Agenţia de evaluare Fitch Ratings ameninţă că va retrograda ratingul Statelor Unite ale Americii în cazul în care politicienii nu ajung la un acord cu privire la majorarea plafonului datoriilor ţării, anunţă Reuters. În cazul în care ratingul va fi scăzut, vor avea de suferit toate economiile din lume.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 14:36
Fitch ameninţă SUA cu retrogradarea

Economia Statelor Unite este cotată acum cu ratingul maxim – AAA. În cazul în care această notă va fi scăzută, rata dobânzilor va începe să crească, susţin analiştii financiari, ceea ce ar putea provoca o nouă criză economică. De altfel, experţii de la FMI au publicat recent concluziile unui exerciţiu complex efectuat pentru prima oară: evaluarea efectelor evenimentelor economice şi financiare din SUA asupra restului lumii. În calcul a fost luat şi faptul că pieţele americane au rolul principal în stabilirea preţurilor la nivel mondial.

Potrivit calculelor economiştilor FMI, în momentele bune, atunci când creşterea americană se majorează cu un punct procentual, cea a majorităţii statelor din G20 câştigă circa o jumătate de punct. Ei nu au făcut însă şi calculul în sens invers, atunci când creşterea americană încetineşte. Avertismentul de acum al agenţiei Fitch nu este o premieră, în acest fel Fitch încercând să forţeze Congresul american să găsească de urgenţă o soluţie pentru ca perspectivele economiei Statelor Unite să nu fie revizuite în scădere, fapt ce ar afecta întreaga economie globală. În acest timp, Trezoreria americană susţine că dacă parlamentarii nu reuşesc să voteze majorarea limitei legale a datoriei statului federal, acesta nu va mai putea să-şi onoreze în integralitate angajamentele, scrie RFI Romania. 

Având în vedere că aproximativ 40% din cheltuieli sunt finanţate din împrumuturi, statul federal american va fi pus în situaţia de a face alegeri dramatice între plăţile pe care le va efectua şi cele pe care va fi nevoit să le amâne. Acest lucru ar însemna blocarea unor sectoare ale administraţiei, incertitudine privind plata prestaţiilor sociale sau întârziere în plata furnizorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...