Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Freedom House, cu sediul la Washington, publică de aproximativ 40 de ani un raport anual intitulat „Libertatea în lume”, care clasează 194 de state în trei categorii, şi anume „libere”, „parţial libere” şi „lipsite de libertate”, în funcţie de facultatea cetăţenilor lor de a se bucura de drepturi politice şi civile şi de a trăi în securitate.
Există 90 de ţări „libere” în 2012, cu trei mai multe decât în 2011, dar 27 au regresat puternic, în timp ce 16 au înregistrat progrese notabile.
Aproximativ trei milirade de fiinţe umane, reprezentând circa 43% din populaţia lumii, trăiesc în state „libere”, faţă de 1,6 miliarde în ţări „parţial libere”, în timp ce restul de 2,3 miliarde de oameni trăiesc în state considerate de către Freedom House ca nefiind libere.
„Este al şaptelea an consecutiv în care raportul «Libertatea în lume» arată că există mai multe declinuri decât progrese” în sistemul democratic şi al libertăţilor publice din lume, îşi exprimă îngrijorarea asociaţia, care denunţă o „intensificare a unei campanii de persecuţii din partea unor dictatori care atacă organizaţii ale societăţii civile şi media independente’.
Freedom House a acordat atenţie lumii arabo-musulmane, mai multe ţări fiind teatrul mişcării istorice „primăvara arabă”, declanşată în Tunisia în decembrie 2010.
„Rezultatele sunt abigue în Orientul Mijlociu”, conchide raportul, care salută progrese democratice în Libia, Tunisia şi „mai modeste” în Egipt, dar care denunţă un „declin al libertăţilor în Irak, Iordania, Kuwait, Liban, Oman, Siria şi Emiratele Arabe Unite (EAU)”.
„Progresele înregistrate în anumite ţări, în care s-a manifestat primăvara arabă, au declanşat o reacţie, în altă parte în Orientul Mijlociu, uneori violentă, a unor lideri autoritarişti”, constată Freedom House.
ONG-ul îl vizează pe preşedintele rus Vladimir Putin care, de la realegere, a determinat ţara să „vireze către mai rău”, determinând-o să „intre într-o nouă perioadă de represiune accelerată”.
Freedom House nu iartă nici democraţii ca Statele Unite sau din Europa, pentru „reticenţele lor de a arăta calea în cadrul luptei pentru libertate”.
„Există, în prezent, societăţi în care libertăţile sunt în pericol. Totuşi, democraţiile au bătut în retragere”, deplânge preşedintele ONG-ului, David Kramer.Kramer.