Petrom: Suntem de acord să discutăm despre creşterea redevenţelor

OMV Petrom, singurul producător de petrol din România este, de principiu, de acord cu o discuţie referitoare la creşterea redevenţelor pe care trebuie să le plătească statului român, dar avertizează voalat Guvernul să nu întindă coarda.
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 12:46
Petrom: Suntem de acord să discutăm despre creşterea redevenţelor

“Suntem deschişi în ceea ce priveşte discuţiile referitoare la redevenţe. Sectorul de ţiţei şi gaze din România are nevoie de investiţii ridicate, care creeaza impact economic pozitiv” a fost răspunsul companiei petroliere la solicitarea ECONOMICA.NET referitoare la poziţia companiei după ultimul anunţ al premierului referitor la necesitatea creşterii redevenţelor petroliere.

“Petrom a dovedit că are capacitatea de a face investiţii majore investind post privatizare peste un milliard de euro anual, respectiv 93% din profitul operaţional al companiei. Pentru a asigura aceste investiţii şi în viitor este nevoie de un regim fiscal stabil şi predictibil.  Fără aceste investiţii, declinul productiei de hidrocarburi în Romania se va accentua cu implicaţiile corespunzatoare asupra bugetului de stat şi securităţii energetice” spune compania petrolieră.

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că Guvernul intenţionează să majoreze redevenţele pentru exploatarea resurselor minerale, inclusiv cele petroliere, începând cu 2014. “Evident că mărim redevenţele, evident însă că nu le putem mări doar la Petrom. Ideea este să mărim redevenţele în toate celelalte zone care ţin de resursele naturale la un nivel la care statul român să câştige mai mult şi la care să se păstreze investiţiile. Pentru că daca le facem prea mari, s-ar putea sa rămânem fără investiţii. Dar anul acesta se adoptă legea privind actualizarea redevenţelor în toate domeniile, inclusiv la petrol si gaze, la ceea ce înseamnă media europeană” a spus premierul, la Realitatea TV.

Redevenţele sunt cuprinse acum între 3,5% si 13,5% din valoarea producţiei, in funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevenţelor au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în 2014, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...