Bursa a revenit pe verde chiar în ultimele minute. Deal-urile au salvat lichiditatea

Bursa a trecut pe verde chiar în ultimele minute şi a încheiat pe plus cu 0,13%, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi unde lichiditatea a fost salvată de deal-uri cu acţiunile OMV Petrom (SNP), Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV) în sumă de 21,6 milioane lei.
Economica.net - joi, 17 ian. 2013, 15:24
Bursa a revenit pe verde chiar în ultimele minute. Deal-urile au salvat lichiditatea

Piaţa a deschis ziua pe creştere uşoară, însă după primele două ore a trecut pe roşu. În jurul orei 14:00, bursa a revenit pentru scurt timp la nivelul de miercuri, însă s-a întors apoi pe scădere uşoară, iar rulajele au continuat să fie ridicate doar pe câteva acţiuni.

La finalul şedinţei, rulaje de peste 500.000 de lei înregistrau doar acţiuni emise de 9 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor Internaţionale.

„Evoluţia din primele şedinţe a determinat o migrare treptată a interesului investitorilor de la o companie la alta pe parcursul mai multor zile. Din această cauză, în primele şedinţe din an s-a văzut o cerere ridicată pentru acţiunile «etalon», urmate apoi de o creştere a interesului pentru acţiunile din din eşalonul secund. În acest moment interesul investitorilor s-a reorientat vizibil spre acţiunile importante, iar din această cauză vedem intensificarea tranzacţiilor cu bluechips-uri (acţiunile lichide – n.r.)”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Brokerul crede că acţiunile lichide vor continua să atragă atenţia investitorilor, mizând pe intrarea la cumpărare a investitorilor străini.

„Cel mai probabil vom vedea o disipare a cumpărătorilor atunci când, din punct de vedere fundamental, preţurile vor ajunge la un nivel la care nu va mai fi rentabilă cumpărarea acţiunilor respective”, a adăugat el.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,12%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în imediata apropiere a nivelului de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a stagnat, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,57%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a încheiat cu 0,28% sub nivelul de miercuri.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,2 milioane lei (8,1 milioane euro), valoare de aproape două ori peste rulajul de miercuri, de 18,4 milioane lei (4,2 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditate a fost asigurată de un deal cu 0,06% din acţiunile OMV Petrom, (16,9 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,2 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,4 milioane lei).

„Deal-urile se datorează în primul rând lichidităţii reduse a pieţei, care nu permite executarea ordinelor într-un mod convenabil, astfel că investitorii preferă să negocieze direct pachetele importante pe care le deţin. În acest mod, ei au confortul executării tranzacţiei într-un mod rapid şi la un preţ sigur”, a mai spus Mureşian.

Tranzacţia negociată cu titlurile OMV Petrom a fost realizată în al doilea minut al şedinţei, la preţul de 0,47 lei/acţiune, similar ultimei cotaţii de miercuri. Pe piaţa principală, preţul acţiunilor OMV Petrom a scăzut cu 1,06%, la 0,465 lei, pe un rulaj de 1,3 milioane lei.

O tranzacţie negociată a fost realizată şi cu acţiuni BRD, de 326.000 de lei, iar operaţiunile de pe piaţa principală au însumat 1,1 milioane lei. Acţiunile băncii au încheiat ziua în creştere cu 0,81%, la 9,375 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu tranzacţii de aproape 3 milioane lei, iar cotaţia a scăzut cu 0,25%, la 0,596 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 835.000 de lei, valoare cu mult peste rulajul de miercuri, de numai 86.000 de lei.

Lichiditatea de joi a fost salvată de înregistrarea în sistemul pieţei a rezultatelor ofertei de preluare de la firma Metalica Oradea (MEOR), în valoare de 725.000 de lei.

Prin această ofertă, omul de afaceri Cătălin Chelu a preluat 25,33% din acţiunile Metalica, prin intermediul firmei Amattis Galaţi. În urma acestei operaţiuni, Chelu a ajuns să deţină 79,3% din titlurile producătorului de aragaze, plite cu gaze şi sobe de încălzit cu combustibil solid.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1%.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...