Secretul din spatele creşterii afacerii Unirea Shopping Center

Afacerile Unirea Shopping Center SA, compania care operează centrele cu acelaşi nume din Bucureşti şi Braşov sunt în creştere, după doi ani de scăderi.  ECONOMICA.NET vă spune care este soluţia găsită de  familia Adamescu, proprietara bussiness-ului, pentru a redresa afacerea. 
Alina Stanciu - lun, 28 ian. 2013, 22:05
Secretul din spatele creşterii afacerii Unirea Shopping Center
După doi ani în care a avut afaceri în scădere (2010 faţă de 2009 şi 2011 faţă de 2010), Unirea Shopping Center SA, compania deţinută de familia Adamescu care operează centrele comerciale cu acelaşi nume din Bucureşti şi Braşov a revenit pe creştere, dacă ne uităm la rezultatele financiare pe primele 9 luni ale anului trecut. Potrivit datelor publicate la Bursa de Valori Bucureşti, la data de 30.09.2012, compania avea o cifră de afaceri de 61,6 milioane lei (13,9 milioane euro), cu 9% mai mult decât în perioada similară a anului anterior, iar profitul a urcat de la 1 milione de lei la 1,6 milioane de lei.
 
Cum au reuşit

Potrivit bilanţului contabil, rezultatele pozitive din primele nouă luni ale anului trecut se datorează unui cumul de factori, printre care creşterea veniturilor din exploatare cu 8,5%, concomitent cu reducerea unor cheltuieli precum cele cu materia primă şi consumabile. Rezultatele se datorează însă şi politicii de resurse umane a companiei din ultimii ani. În primele luni ale anului, cheltuielile cu personalul ale companiei s-au diminuat cu 12,8%, iar  în 2011 cu 15,7% faţă de 2010. Altfel spus, pentru a-şi redresa situaţia financiară, una dintre măsurile luate de companie a fost să renunţe la o parte dintre angajaţi.
 
Mai puţini salariaţi

Potrivit oficialilor Unirea Shopping Center, compania are în prezent un număr de 116 angajaţi, dintre care  95 la Bucureşti şi 21 la Braşov. În 2009, conform datelor Ministerului de Finanţe, societatea avea 185 de salariaţi. De atunci, numărul lor s-a diminuat de la an la an. ” Diminuarea constantă a cheltuielilor cu personalul se datorează pe de o parte reducerii schemei de personal şi pe de altă parte recrutării unor angajaţi competenţi care sunt capabili să menţina nivelul activitătii societăţii la standardele impuse. În acest moment, procesul de recrutare este suspendat”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Carmen Palade Adamescu, preşedinte şi CEO al Unirea Shopping Center SA.

Mai bine plătiţi
 
Potrivit calculelor ECONOMICA.NET salariul mediu brut (inclusiv indemnizaţii) al angajaţilor Unirea în primele nouă luni ale anului trecut a fost de 2.796 de lei, mai mare faţă de 2011. Atunci, cei 145 de angajaţi câştigau în medie 2.528 lei. 

Un an nou cu investiţii
 
Pentru anul acesta, compania are în plan o investiţie de 1 milion de euro pentru crearea unui tronson care să facă legătura între Unirea Shopping Center şi staţia de Metrou Unirii. Mai precis,  la subsolul centrului commercial se va crea o galerie cu o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 1.500 mp, spaţiile urmând a fi închiriate firmelor care oferă servicii şi produse de utilitate zilnică. Miza acestei investiţii este creşterea traficului  cu până la 20%. „Aşteptăm o creştere a traficului de 20%. Dorim să sporim notorietatea celor 2 centre comerciale Unirea prin aducerea de branduri noi, de renume internaţional”, a mai declarat Adamescu. 
În momentul de faţă, gradul de ocupare al centrului comercial Unirea Shopping Center este de 88%, iar la Braşov de 90%.
Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air crește capacitatea pe aeroportul din Otopeni cu 14% și lansează ruta București-Chișinău
Wizz Air crește capacitatea pe aeroportul din Otopeni cu 14% și lansează ruta București-Chișinău
Compania aeriană Wizz Air a anunțat suplimentarea capacității de pe aeroportul din Otopeni cu 700.000 de locuri pentru următorul sezon și lansează o nouă rută: București-Chișinău. ...
Fotovoltaicele au avut o producţie în creştere cu 58,6%, în primele nouă luni din 2024. Eolienel au înregistrat o scădere de 17%
Fotovoltaicele au avut o producţie în creştere cu 58,6%, în primele nouă luni din 2024. Eolienel au înregistrat o scădere ...
Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2024 a fost de 2,93 miliarde ...
Importurile de energie electrică ale României au crescut cu aproape 90%, consumul a crescut, dar producția a scăzut. Termocentralele au fost prima sursă de energie electrică a țării în acest an
Importurile de energie electrică ale României au crescut cu aproape 90%, consumul a crescut, dar producția a scăzut. ...
Date foarte proaste ale sistemului energetic după primele nouă luni din an: consumul a crescut, dar producția a scăzut ...
Economia României a stagnat în T3, faţă de T2. PIB a scăzut cu 0,2%, faţă de al treilea trimestru din 2023 – Cât a fost creşterea în primele nouă luni din 2024
Economia României a stagnat în T3, faţă de T2. PIB a scăzut cu 0,2%, faţă de al treilea trimestru din 2023 – ...
Produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată ...