Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei. Două deal-uri cu acţiuni BRD au salvat lichiditatea

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,54% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă apatică şi unde două deal-uri cu acţiuni BRD (BRD) au asigurat aproape 80% din lichiditatea de doar 9,4 milioane lei.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 11:53
Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei. Două deal-uri cu acţiuni BRD au salvat lichiditatea

Piaţa a deschis pe creştere foarte uşoară, dar după primele 40 de minute a trecut pe roşu, deşi pieţele vest-europene au rămas pe verde. Corecţia uşoară a venit, însă, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse de acţiuni.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,47%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,34% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,32%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu numai 0,11%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a rămas în imediata apropiere a nivelului de vineri.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 9,4 milioane lei (2,1 milioane euro), sumă cu 42% mai redusă decât rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 16,2 milioane lei (3,7 milioane euro).

Aproape 80% din rulaj a fost reprezentat de două deal-uri cu acţiuni BRD, realizate cu puţin înaintea orei 11:00, pentru 7,4 milioane lei. Tranzacţiile negociate au fost operate la preţul de 9,6 lei, similar ultimei cotaţii de vineri.

Pe piaţa principală, acţiunile băncii au consemnat al treilea rulaj, de aproape 270.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 1,04%, la 9,5 lei.

Pe primele două poziţii în topul lichidităţii s-au clasat acţiunile Translectrica (428.000 de lei) şi Fondul Proprietatea (328.000 de lei). Titlurile Transelectrica au avansat cu 0.22%, la 13.98 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,17%, la 0,599 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,4%, în aşteptarea primei întâlniri din acest an miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Miniştrii se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a începe discuţii privind dirijarea de resurse din fondul de urgenţă al uniunii monetare direct către băncile cu probleme. Liderii politici vor discuta, probabil, situaþiile în care Mecanismul European de Stabilitate poate recapitaliza băncile trecând peste guverne. De asemenea, miniştrii vor evalua situaţia din Spania, Cipru şi Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Prosumatorii solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a Legii prosumatorului, care ar avea un impact pozitiv pentru ei, însă ar afecta furnizorii de energie electrică din......
Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului
Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului
Producţia industrială a României a înregistrat o scădere de 2,2%, ca serie brută, în primele nouă luni ale acestui ...
Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni
Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni
Compania de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum Aquila a încheiat primele 9 luni din 2024 ...
Cele două condiţii care ar putea să țină taxele pe loc în 2025
Cele două condiţii care ar putea să țină taxele pe loc în 2025
"Singura şansă ca România să evite un acord cu FMI şi să nu crească taxele este să atragă toţi banii restanţi ...