Davos: Previziunile lui „Dr. Doom” privind zona euro, dejucate de Merkel, Draghi şi Grecia

În frunte cu Nouriel Roubini, supranumit Dr. Doom pentru previziunile preponderent negative, economiştii şi investitorii care proclamau în urmă cu un an ieşirea iminentă a Greciei din zona euro au fost reduşi la tăcere de ambiţia liderilor europeni, dar şi de rezistenţa poporului elen în faţa crizei.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 14:18
Davos: Previziunile lui

Politicienii europeni au acţionat cu determinare anul trecut pentru a asigura supravieţuirea proiectului european, iar grecii au dat dovadă de mai multă răbdare sub povara austerităţii decât se aşteptau mulţi observatori.

„Aceşti factori au fost subestimaţi. Ieşirea Greciei din zona euro este mult mai puţin probabilă în acest an, însă nu cu probabilitate zero”, a declarat pentru Bloomberg economistul Nouriel Roubini, laureat al premiului Nobel, care anticipa cu 12 luni în urmă, la Davos, în timpul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial, că plecarea statului elen din uniunea monetară ar fi iminentă.

Părerea era împărtăşită la acea dată de multe personalităţi ilustre din lumea financiară, precum miliardarul John Paulson, preşedintele Goldman Sachs Gary Cohn, economiştii Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, de asemenea laureaţi Nobel, preşedintele Pimco Mohamed El-Erian, profesorii de economie Kenneth Rogoff şi Martin Feldstein de la Universitatea Hardvard şi economistul şef al Citigroup Willem Buiter.

Roubini a dobândit porecla „Dr. Doom” prin anticiparea cu precizie a crizei financiare mondiale din 2008. Alături de Cohn, Rogoff şi Stiglitz, grupul scepticilor revine în aceste zile la Davos pentru o nouă ediţie a prestigiosului eveniment (23-27 ianuarie), unde se vor întâlni cu investitorii care s-au văzut nevoiţi să-şi retragă pariurile pe ieşirea Greciei din zona euro pentru a transmite un semnal general că ce-i mai greu a trecut în Europa.

Discursul va fi fundamental diferit faţă de atmosfera funebră de acum 12 luni, când cancelarul german Angela Merkel declara că Europa este considerată principala „durere de cap” a economiei globale, iar fostul preşedinte mexican Felipe Calderon descria situaţia de pe Bătrânul Continent drept „o bombă cu ceas”.

„Sunt încrezător că zona euro este în linii mari pe drumul cel bun către stabilitatea financiară şi o economie solidă. Riscurile de contagiune presupuse de o ieşire a Greciei din zona euro erau prea mari, iar liderii europeni sunt conştienţi că o prăbuşire a euro ar reprezenta sfârşitul statutului Europei de putere în politica şi economia globală”, comentează Josef Ackermann, fostul director general al Deutsche Bank, care participă frecvent la conferinţele reuniunii de la Davos.

Anul trecut, pariurile câştigătoare în Europa au fost pe longevitatea monedei euro. Obligaţiunile greceşti au dat un randament de 78% pe ansamblul anului trecut, faţă de 4,5% pentru titlurile germane, potriit datelor Bank of America Merrill Lynch, citate de Bloomberg.

Moneda euro s-a apreciat cu 9% faţă de dolar de la începutul lunii august şi se tranzacţionează la 1,33 unităţi, în urcare de la 1,17 dolari la introducerea valutei unice europene, în 1999.

Bursele europene au avansat cu 11%, iar randamentul cerut de investitori pentru a finanţa Spania pe 10 ani a scăzut la 5,08%, de la varful istoric de 7,75% înregistrat în luna iulie.

Totuşi, grupul pesimiştilor nu pare să-şi fi schimbat fundamental previziunile, considerând că Europa nu a reuşit în ultimul an decât să amâne dezastrul. Roubini consideră că şansele ca Grecia să iasă din zona euro în acest an sunt de numai 30%, însă vor creşte la 50% într-un orizont de 3-5 ani. Economiştii Citigroup anticipează ca scenariu de bază ieşirea Greciei din zona euro în următorii doi ani, în timp ce în urmă cu 12 luni prevedea o probabilitate de 90% ca incidentul să aibă loc până în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...