„Dacă nu vom răspunde provocărilor, pericolul este ca Europa să eşueze, iar britanicii să devieze spre ieşire”, a declarat el.
Referendum privind apartenenţa M.Britanii la UE, până în 2017
Premierul britanic David Cameron vrea organizarea unui referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană până în 2017, a declarat acesta miercuri într-un discurs foarte aşteptat privind viitorul legăturilor dintre Londra şi UE, relatează AFP.
„Nu putem face o Europă à la carte”, îi spune Fabius lui Cameron
Şeful diplomaţiei franceze a apreciat miercuri că „nu putem face o Europă à la carte”, reacţionând faţă de proiectul premierului britanic David Cameron de a organiza un referendum cu privire la rămânerea ţării sale în cadrul Uniunii Europene, relatează AFP.
Cameron va propune miercuri, într-un discurs referitor la Europa foarte aşteptat, consultarea britanicilor, la orizontul 2015-2017 în legătură cu rămânerea sau nu a Marii Britanii într-o UE reformată, care va fi renegociat, în prealabil, relaţiile sale cu Londra.
„Nu putem face o Europă à la carte”, i-a replicat Fabius, pentru postul de radio France Info. „Noi dorim ca britanicii să poată să aducă elemente pozitive Europei”, a spus el. „Să zicem că Europa ar fi un club de fotbal. Aderi la acest club, dar, odată ce eşti înăuntru, nu poţi să spui să jucăm rugby”, a continuat şeful diplomaţiei franceze.
„Acest lucru riscă să fie periculos pentru Marea Britanie însăşi, deoarece Marea Britanie în afara Europei (va fi un lucru) dificil”, a mai apreciat Fabius.
„Într-o zi participam la o reuniune cu oameni de afaceri britanici şi le-am spus: ascultaţi, dacă Marea Britanie decide să părăsească Europa, vă vom primi cu covorul roşu”, a declarat el pe un ton ironic, o replică dată omologului său britanic, care s-a declarat pregătit să îi primească pe covorul roşu pe întreprinzătorii care încearcă să evite plata unor impozite în Franţa.